Între 28 și 30 august 2026, Berăria H devine inima culturii urbane și a tatuajului profesionist din Europa de Est, găzduind a XIV-a ediție a INKORA (International Tattoo Convention Bucharest). Timp de trei zile, sute de artiști naționali și internaționali de renume și profesioniști în piercing vor demonstra cum tatuajul și arta corporală extremă au depășit granițele unor subculturi, transformându-se în categorii artistice de sine stătătoare, recunoscute la nivel global.

Evenimentul din acest an promite o celebrare vibrantă a diversității vizuale și a tehnicilor contemporane. De la rigoarea și precizia matematică cerute de stilurile Japanese Irezumi, Dotwork sau Hiperrealism, până la explozia cromatică și libertatea deplină din curentele Neo-Traditional sau Watercolor, INKORA oferă publicului și profesioniștilor o perspectivă completă asupra tendințelor care definesc arta corporală modernă.
Pentru inițiatorul și organizatorul evenimentului, Costi Azoiței (Next Level Tattoos Costi), această ediție reprezintă împlinirea unui vis început în urmă cu aproape două decenii. După numeroase călătorii prin Europa și participări la convenții internaționale, acesta a realizat potențialul imens al publicului de acasă.
„În 2009, am început să mă gândesc serios la ideea unui astfel de eveniment în București. Eram impresionat de modul în care publicul numeros susținea acele convenții, cum oameni care nu te cunoșteau veneau direct la stand și își făceau tatuaje pe loc. Pentru mine, acel moment a schimbat complet perspectiva asupra industriei și comunității,” declară Costi Azoiței.

Impulsionat de dorința ca publicul din România să trăiască o experiență profesională autentică, într-o perioadă în care oamenii „începeau deja să înțeleagă diferența dintre un tatuaj făcut corect, responsabil și artistic, și unul făcut superficial”, Costi Azoiței a pus bazele a ceea ce astăzi este un reper pe harta europeană de profil.
Privind în urmă la parcursul celor 17 ani de la prima idee, organizatorul mărturisește cu emoție că proiectul a crescut organic, fiind complet adoptat de public. La această ediție de maturitate artistică, INKORA nu mai este doar un simplu spațiu expozițional, ci un adevărat fenomen cultural.
„În timp, INKORA a depășit ideea unei simple convenții de tatuaj. A devenit un spațiu de exprimare artistică, unde se întâlnesc stiluri, generații și forme diferite de artă vizuală. De la tatuaj, la muzică live, pictură, performance, educație artistică și educație istorică, evenimentul a crescut natural împreună cu oamenii care l-au susținut,” adaugă organizatorul INKORA.
Printre invitații speciali ai ediției se numără și Lars Krutak (SUA), una dintre cele mai importante personalități internaționale din domeniul cercetării culturii tatuajului. Antropolog și autor recunoscut pentru studiile sale dedicate tatuajelor tradiționale, Krutak și-a consacrat cariera documentării practicilor ancestrale din comunități indigene din Africa, Asia, Oceania și America de Sud.
Cunoscut publicului larg prin seria documentară „Tattoo Hunter”, difuzată de Discovery Channel, Lars Krutak a contribuit semnificativ la promovarea și conservarea patrimoniului cultural al tatuajului tradițional, aducând în atenția publicului internațional povești, ritualuri și artiști emblematici, printre care și legendara Apo Whang-od din Filipine.

Prezența sa la eveniment marchează o apariție cu totul specială, organizatorii urmărind de mai mulți ani oportunitatea de a-l aduce în România. După numeroase încercări și demersuri, această întâlnire devine în sfârșit posibilă.
Dincolo de zumzăitul aparatelor de tatuat, energia evenimentului va fi amplificată de o serie de evenimente conexe captivante: concursuri cu premii destinate artiștilor, spectacole de magie spectaculoase, numere impresionante de acrobație și întâlniri interactive cu body art performers de talie internațională.
Line-up Muzical & Performance-uri pe Scenă
Experiența vizuală va fi dublată în fiecare seară de un line-up muzical de excepție, conceput pentru a completa energia evenimentului:
Vineri, 28 august: Seara de deschidere debutează în forță cu acordurile unice și spiritul folk-metal al trupei E-an-na.
Sâmbătă, 29 august: Scena va găzdui un combo de excepție, plin de vibe-uri alternative și voci hipnotizante: Dora Gaitanovici și Dimitri’s Bats.
Duminică, 30 august: Organizatorii pregătesc un show de încheiere memorabil, detaliile urmând să fie dezvăluite publicului în perioada următoare.
Astăzi, când miile de vizitatori și numele grele din industria mondială își dau întâlnire în capitală, Costi Azoiței concluzionează cu mândrie: „Mă bucură faptul că Bucureștiul a ajuns pe harta internațională a marilor evenimente dedicate tatuajului profesionist.”
Informații Utile, Bilete și Programări
Biletele și abonamentele sunt disponibile în avans la prețuri speciale de Presale:
Bilet de o zi: 50 lei
Abonament (3 zile): 120 lei




























