Alexandra Căpitănescu a venit astăzi la Rock Driver cu Cristian Hrubaru, în pauza dintre concertele turneului internațional de lansare al albumului „Choke Me”. Traseul a ajuns, pe 30 octombrie, la clubul Quantic din București, de altfel, primul concert de la club în data comemorării incendiului de la Colectiv, din 2015 încoace. Alexandra Căpitănescu a reinterpretat pe scenă piesa trupei Goodbye To Gravity, „The Day We Die”, o surpriză pe care a adus-o și în studio, la finalul intervenției.
Formația a spus că se simte foarte bine pe acest val de popularitate și concerte în Europa. Când au fost întrebați ce și-ar mai dori pe lângă acest stil de viață mult-râvnit de către muzicieni, Tomas a spus simplu că și-ar „dori mult mai mult din aceeași experiență, mai multe concerte, mai mulți oameni incredibili și mai mult succes”.
Albumul pe care îl promovează, „Choke Me” este cel care reprezintă cel mai bine trupa și a fost scris în mare parte de către Bogdan, chitaristul formației, de numai 19 ani. Recent, au lansat piesa „Utopia”, care a și avut un moment dedicat în timpul emisiunii și pe care tot studioul a dat energic din cap. Direcția muzicală a materialului este mult mai dură, mult mai metal și mult mai îndrăzneț decât lansările anterioare ale lor. Iar acest lucru ne bucură tare mult pentru că, pe lângă ritmurile grele care ne plac nouă, la Rock FM, muzica sună mai sinceră, iar autenticitatea este un lucru extrem de valoros.
În final, menționez din nou momentul central al intervenției, interpretarea live acustică „The Day We Die”, care ne-a făcut pielea de găină. Atât în studioul nostru, cât și la concertul de la Quantic, momentul dedicat acestei piese a oprit timpul în loc pentru public. Aceasta urmează să fie publicată pe YouTube cât de curând.
Turneul Alexandrei continuă, urmând să concerteze la Chișinău pe 6 noiembrie, apoi Milano, pe 13 noiembrie și Atena, pe 4 decembrie. Urmează ca trupa să mai anunțe date cât de curând.


























