Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

om la lună a lansat „Azi am să vă ies în drum” în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Doru Pușcașu a venit astăzi la Rock Driver cu Cristian Hrubaru și a lansat, în direct, piesa „Azi am să vă ies în drum”. Avanpremiera single-ului a venit după o discuție relaxată despre premiul „Best Alterantive Band” la Gala Premiilor Muzicale Radio România și despre povestea om la lună, una dintre cele mai frumoase din peisajul muzical românesc.

marți, 3 noiembrie 2026

Doru Pușcașu de la om la lună a venit la emisiunea Rock Driver cu Cristian Hrubaru și a povestit despre piesa care s-a difuzat în avanpremieră la finalul intervenției și despre ce s-a mai întâmplat în viața membrilor formației. Se pare că aseară au avut un moment cu totul deosebit, fiind premiați cu „Best Alternative Band” la Gala Premiilor Muzicale Radio România. 


Doru Pușcașu a povestit pentru prima dată și despre isprava de la Brezoi, unde formația a stat în jur de trei săptămâni la Centrul Cultural Bikers For Humanity pentru a se reculege și a compune muzică nouă. La mijlocul lui octombrie, s-au instalat în mijlocul naturii aceleia frumoase și au scris un album care urmează să fie lansat la anul. „Am descoperit că Brezoiul Lumii este și Brezoiul Lunii”, a spus Doru. 


„Azi am să vă ies în drum” este despre întâlnirile importante și despre „oamenii-semnal”. „E un lucru care m-a preocupat întotdeauna. Cred că fiecare dintre noi a avut sau va avea parte de o întâlnire cu un om care să îi schimbe viața. Oamenii-semnal se întâmplă să apară când te aștepți mai puțin și care te scutură și te îndreaptă către o direcție bună, te ajută. Așa a fost și cu colegii mei de la om la lună, au apărut într-un moment important”, a explicat Doru. 

om la lună pleacă în turneul de lansare și vor ajunge la București, Brașov, Cluj, Alba Iulia, Constanța și multe alte orașe. Puteți verifica datele traseului pe site-ul oficial. 

Piesa și videoclipul sunt disponibile peste tot, pe internetul mare. 

Rock News

Mai mult
Outflow, despre single-ul nou „Oare” și despre cel mai mare concert al lor, la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

Outflow, despre single-ul nou „Oare” și despre cel mai mare concert al lor, la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Membrii trupei Outflow de la Cluj au venit în vizită la Rock Driver cu informații despre cel mai recent single, „Oare” și despre cel mai mare concert al lor, de pe 5 noiembrie, la FORM Space.

Irina-Maria Marinescu
7 ore în urmă