Rock Evergreen

Refuzul Decca Records: Decizie inspirată sau dezastru de management?

Istoria muzicii ne scoate la iveală multe situatii în care interpreți, compozitori sau impresari au luat decizii nu tocmai bune. O astfel de decizie este și cea a casei de discuri Decca Records, care a ajuns la concluzia că tinerii Beatles nu vor ajunge nicăieri.

de Alex Mușat (Sunete)


Desigur, povestea este mult mai complicată, mai ales dacă ne gândim că, în drum spre audiție, road manager-ul Neil Aspinail s-a rătăcit, iar drumul Liverpool-Londra a durat zece ore. Asta nu ar fi fost vreo problemă, dacă John, Paul, George și Pete nu s-ar fi aflat, totuși, pe bancheta din spate.

Ajunși în studiourile Decca, pe 1 ianuarie 1962, cei patru aveau să interpreteze 15 piese (inclusiv trei cântece scrise de perechea Lennon-McCartney), iar spre dezamăgirea lor, reprezentanții casei de discuri aveau să zică… nu. Cu siguranță, dacă intrăm acum pe YouTube să ascultăm înregistrarea deja faimoasă, observăm că cei patru erau destul de necopți, timizi și nici ritmurile puțin anemice ale lui Pete Best nu le ofereau șansa de a-și construi discursuri instrumentale și vocale bune. Fascinant cum, doar un an mai târziu, Beatles (ce-i drept, cu Ringo la tobe) cântau cât se poate de diferit, plini de nerv și entuziasm, caracteristici ce se pot auzi pe întregul LP de debut, Please Please Me.

Refuzul Decca Records nu a fost unul pronunțat pe loc, ci a ajuns la urechile trupei și ale managerului Brian Epstein o lună mai târziu. Explicația oficială a fost că grupurile ce se concentrează pe muzica chitarelor electrice sunt pe ducă, deși mulți istorici sunt de acord cu faptul că performance-ul Beatles nu a fost atât de bun pe cât ne-am fi așteptat. În apărarea lor, nu îi putem blama pe cei de la Decca, pentru că nu aveau cum să prezică viitorul, iar decizia lor a fost mai mult decât justificată. Pe de altă parte, ne putem imagina scenele în care reprezentanții casei de discuri își smulgeau părul din cap doi ani mai târziu, când își numărau în gând banii pe care i-ar fi putut încasa de pe urma fenomenului Beatlemania. Una peste alta, toți artiștii sunt obișnuiți cu diverse refuzuri, dar iată că această decizie rămâne întipărită în istoria muzicii secolului XX ca fiind o greșeală capitală. Ne punem, astfel, întrebarea: oare câte proiecte ce ar fi putut schimba cursul muzicii au fost secerate brusc de proaste decizii ale unui management?