Rock News

blink-182 lansează videoclipul melodiei „I Really Wish I Hated You”

blink-182 au revenit zilele astea cu videoclipul cu versuri al încă unei melodii extrase de pe discul „Nine”.

Poți asculta „I Really Wish I Hated You”, un cântec despre dragostea pierdută și regretată, mai jos. „Nine” va apărea pe 20 septembrie – noi ne-am notat data în agendă. Până la urmă, e chiar săptămâna viitoare. Pe de altă parte, trebuie să te informăm că, dacă vrei, poți deja să comanzi discul în avans.

Dintre cele 15 melodii care se regăsesc pe album, poți asculta deja o treime – cea abia apărută și „Darkside”, „Happy Days”, „Generational Divide” și „Blame It On My Youth” - ca să prinzi gustul pentru noul album.

Solistul Tom DeLonge a părăsit formația în 2016, locul său fiind ocupat acum de Matt Skiba (Alkaline Trio). Alături de Skibablink-182 a lansat cel mai recent album, „California” (2016).

Formația a început un turneu vara asta, alături de rapperul Lil Wayne, ultima reprezentație fiind plănuită pentru data de 16 septembrie. 

Iată și lista de piese a materialului „Nine”:

  1. The First Time
  2. Happy Days
  3. Heaven
  4. Darkside
  5. Blame It On My Youth
  6. Generational Divide
  7. Run Away
  8. Black Rain
  9. I Really Wish I Hated You
  10. Pin the Grenade
  11. No Heart To Speak Of
  12. Ransom
  13. On Some Emo Shit
  14. Hungover You
  15. Remember To Forget Me

Foto: Facebook