Potrivit anunțului publicat pe site-ul oficial Iron Maiden, turneul va avea două etape: prima se va desfășura în iunie și iulie, iar cea de-a doua în noiembrie și decembrie. Primele concerte vor avea loc pe 14 iunie, la Belfast, și pe 16 iunie, la Dublin. Printre opririle europene se numără Milano, Zürich, Zagreb, Belgrad, Sofia și Istanbul. România nu figurează în programul anunțat până acum.
Turneul va promova și un nou album solo, programat pentru 2027, primul material cu piese originale după „The Mandrake Project”, lansat în 2024. Potrivit Louder Sound, Dickinson a descris noul disc drept „heavy as shit” și a precizat că nu va fi o continuare directă a albumului precedent. În concertele din noiembrie și decembrie, formația suedeză de metal progresiv Evergrey va asigura deschiderea spectacolelor.
Biletele pentru turneu vor fi puse în vânzare pe 30 octombrie 2026, la ora 10:00 GMT, conform anunțului oficial.
În turneu, Dickinson va fi însoțit de aceeași echipă de muzicieni care a participat la înregistrarea noului material: Chris Declercq și Philip Näslund (chitară), Tanya O’Callaghan (bas), Dave Moreno (tobe) și Mistheria (clape). Potrivit site-ului oficial Iron Maiden, concertele vor include atât piese noi, cât și favorite ale fanilor și melodii mai puțin cunoscute din întreaga sa carieră solo.

























