Formația Nuanțe a scos recent la lumină albumul „Peren”, un material, în stil caracteristic, despre dragoste și despre cum emoțiile trăite cu sinceritate și intensitate nu mor, ci renasc sub alte forme periodic. „Peren” este cel mai lung album al formației de până acum, ce conține 11 piese absolut superbe, în stilul clasic Nuanțe.
Mai mult decât un simplu album, trupa a construit, atât în muzică, cât și în identitatea vizuală a materialului un concept despre renaștere, despre cum cele mai intense trăiri ale noastre ne marchează atât de profund încât emoțiile nu mor, ci, pur și simplu, cresc noi tulpini. Artwork-ul din interiorul carcasei ne poartă prin cele patru anotimpuri și povestea fotografică are structură simetrică, adică se termină cu aproape același cadru cu care începe. În plus, pentru a atrage și mai tare ascultătorul să mai deschidă din când în când albumul, Edi a așternut pe paginile din mijloc o poezie care nu va mai fi publicată nicăieri altundeva. Pe lângă frumusețea poeziei, despre care nu voi spune prea multe, trebuie să apreciez frumusețea gestului și nivelul de înțelegere pe care băieții l-au avut față de fanii lor și de obiceiurile de consum ale CD-urilor azi. E minunat să îți ții în palme albumele preferate, să ai un colț din casă dedicat trupelor tale de suflet. Dar e cu atât mai frumos să știi că e ceva acolo pentru tine, care să te cheme la album din când în când.
Am discutat cu Edi Bolbea despre efortul extenuant de a crea și înregistra albumul, despre peripețiile prin care au trecut băieții pentru a capta cadrele perfecte pentru cărțulia albumului, despre cum creezi un suport fizic cu totul special și, desigur, despre ce urmează.
Aș vrea să îmi spui ce reprezintă albumul „Peren” pentru tine. La listening party ne-ai vorbit puțin despre concept și ne-ai povestit despre piese, însă aș vrea să îmi spui pe larg despre ce este vorba.
Edi Bolbea: Da, este albumul care m-a consumat cel mai mult de până acum, din toate cele patru. Și m-a consumat din toate punctele de vedere. Bine, eu mă bucur pentru că tot acest efort i-a conferit autenticitate. Și din punct de vedere al timpului petrecut în studio, este cel mai lung proces de până acum. Sunt 11 melodii. Ne-am întins mai mult de un an și jumătate cu înregistratul lui și asta te obosește, evident. Dar, mă rog, am avut noroc cu Marius Costache, de la Studio 148. Are foarte multă răbdare și e un tip super, super mișto. Și pe partea asta, cum să spun eu, a stărilor, a emoțiilor, a surselor de inspirație, la fel, sunt niște trăiri foarte intense, niște povești și întâmplări tensionate, care s-au întâmplat de-a lungul a... Stai un pic să mă gândesc, cred că 8 ani. Deci sunt povești care au început acum 7-8 ani.
Cât de mult timp îți ia să își procesezi sentimentele, astfel încât să iasă piese cu poveste și mesaj, fără să te pierzi prea mult în vârtejuri de emoții în versuri? Ce apreciez la Nuanțe este că versurile nu sunt niciodată plate, au început și sfârșit, au un fir logic frumos.
Edi Bolbea: Eu cred că ele stau acolo la fermentat, inconștient. Vorbind strict despre procesul creativ, merge, de regulă, destul de rapid. Adică orice am compus, am compus foarte repede. Și eu cred că experiențele fermentează, să spun așa, mult timp și după aia, fără să-mi dau seama, versurile vin foarte ușor. În general, partea strict muzicală îmbracă versurile în mod natural. Apoi, tot pachetul iese în mod coerent muzical.
De ce ai asociat întâmplările astea cu fenomenul de plantă perenă?
Edi Bolbea: Planta perenă renaște în fiecare an. Îi apare o nouă tulpină, deci practic ea nu moare. Albumul este despre dragoste, ca toate celelalte creații marca Nuanțe. N-am reinventat roata. Nici n-am vrut și nici nu cred că trebuie. Pentru că, pentru fiecare, experiențele acestea sunt noi, chiar dacă ele există în istorie și s-a mai cântat despre asta. Și mai consider că, la fel ca în cazul plantelor, nici sentimentele nu mor vreodată, mai ales cele de iubire sinceră. Tot renasc, tot există acolo. Și de aici vine paralela asta cu plantele perene.
Cum ai vorbi tu despre Edi care scria „Eva” sau „Cântece mute” față de Edi care a scris „Peren” acum? Am simțit că, deși tema albumului este aceeași, vorbești despre dragoste cu totul altă viziune față de ce ai scris până acum.
Edi Bolbea: E un lucru bun dacă simți că e ceva fresh în sound-ul ăsta și în abordare. Mie mi se pare că Edi e cam același om. Deci, probabil, la fel, tot prin subconștient sau prin simplul fapt că te maturizezi, poate și abordarea muzicală... te maturizezi și muzical, probabil.
Nu există ceva ce acum vezi diferit față de ce vedeai înainte despre iubire?
Edi Bolbea: Probabil mi-am dat seama sau am învățat - dar nu „învățat” e neapărat cuvântul -, mi-am dat seama tot așa, natural, firesc, că nu trebuie să te ascunzi de ceea ce simți, absolut deloc. Nu trebuie ambalat într-un anumit fel. Cred că asta e. Că niciodată nu am încercat să fac ceva artificial și poate, de data asta, sună mai sincer și matur. Dar eu nu pot să-mi dau seama, sunt subiectiv.
Voi ați făcut o treabă foarte mișto și te-am lăudat pe chestia asta la listening party, pentru că atunci când am ținut CD-ul în mână și l-am explorat, m-am simțit de parcă nu e doar un disc pe care îl pui în biblioteca muzicală și îl lași acolo. Că acum, oricât de mult ne place că avem toată muzica la picioare printr-o simplă atingere de ecran, se simte bine să ții un album în mână. Doar că voi ați făcut un pas în plus și ați dat un motiv ascultătorului să se întoarcă la CD-ul tău, să-l răsfoiască. Ai scris o poezie care va fi doar acolo, ai creat un întreg concept muzical care are sens atunci când asculți piesele: să ții cărticica albumului în mână și să o răsfoiești, să te uiți prin ea. Povestește-ne un pic de unde a venit ideea asta.
Edi Bolbea: Noi, trupa noastră, ținem foarte mult la ideea asta de a asculta un album cap-coadă, pentru că niște melodii nu sunt puse degeaba în ordine într-un album. Pentru că ele te ghidează printr-o secvență a vieții sau a unei întâmplări mai ample.
Se tot spune și, probabil, vedem și cu ochiul liber că, într-adevăr, totul e mai pe repede înainte, sunt mai multe device-uri, sunt mai multe aplicații, sunt mai multe chestii care îți fură atențiam ceea ce este adevărat. Dar noi invităm oamenii să asculte toate albumele noastre integral, nu doar pe acesta, ca să poată înțelege povestea.
Important mai este și titlul. Titlul albumului, în multe cazuri, este titlul unui cântec - de fapt, am botezat trei albume ale noastre după o piesă -, dar aceasta exprimă starea respectivă, gândurile, ideile și sentimentele autorului. Și la fel, plecând de la titlu, este foarte important și suportul fizic al albumului. Am început să avem abordarea asta cu fotografie de la albumul nostru precedent, de la „Cântece mute”. Am colaborat și atunci tot cu Vladimir Gheorghiu, ca și acum la „Peren”, ca să transmită și mai mult starea albumului și a melodiilor.
Și în ambele cazuri e vorba despre un colaj foto - și la „Cântece mute”, și la „Peren”. Mă rog, nu o să vorbesc acum despre „Cântece mute”, că a trecut. Însă, pentru „Peren” am făcut poze cu Vladimir în toate cele patru anotimpuri și în locuri diferite, tocmai pentru a exprima ideea asta de peren, de trecerea anotimpurilor, dar cu structură simetrică. Pentru că acea cărțulie a albumului începe cu o fotografie din primăvară, trece prin căldura și lumina verii, prin ploile de toamnă și înghețul de iarnă, apoi se termină cu poză aproape identică cu cea de la început.
Iar de colaj, de îmbinarea fotografiilor și de tot ce înseamnă scris, artwork, s-a ocupat prietena noastră Alexandra Badea, cu care am colaborat la toate albumele.
Legat de povestea pozelor, voi ați povestit niște întâmplări destul de mișto de când ați tras pozele, că iarna ați prins prea mult soare, că vara ați nimerit un weekend înnorat… Cât ghinion ați avut cu zilele de shooting?
Edi Bolbea: Da, am început cu pozele din toamnă. Le-am făcut în Pădurea Trivale din Pitești. A venit Vladimir, am făcut poze și era început de octombrie. Și nu știu de ce nu prea am fost eu atent, am văzut niște frunze căzute și am zis că toamna a venit. „Să vezi din pădure ce e! E galben și roșu tot!”. Și am ajuns în pădure și era… Cam verde, sincer să fiu. Și, mă rog, am găsit o zonă în care erau copaci mai pârjoliți de soare și am reușit să scoatem atmosfera de toamnă, până la urmă.
Cred că următoarea tură de poze era cu cele din primăvară, pentru care am mers într-un lan de rapiță, pe undeva prin sudul județului Argeș, se numește comuna Negrași. A fost singurul anotimp cu care am avut noroc, chiar am surprins cum trebuie. Știu că e destul de răspândită și moda asta cu pozele din rapiță, dar cred ca astea sunt fotografiile mele preferate.
Apoi a venit vara. Ne-am dus la plaja Corbu, însă, din păcate, am prins o zi înnorată. Stăteam și ne uitam dacă trec norii. Nu erau gri închis, de ploaie, dar tot treceau prin fața soarelui. Tot așteptam să treacă norii ca să iasă pozele cum trebuie, pentru că am bătut cale lungă de la Pitești la mare.
Erați și contra-cronometru, pentru că seara chiar nu mai ieșea nimic.
Edi Bolbea: Am intrat în apă și a fost foarte interesant, pentru că Vladimir ne-a pus să-i stropim aparatul. Și noi ne întrebam: „Ești sigur că vrei să-ți stropim aparatul?”. Asta după ce, la „Cântece mute”, acum trei ani de zile, am fost într-o zonă pe lângă fosta Petrochimie din Pitești, unde sunt niște bălți din acelea semi-radioactive, sinistre. Vladimir a căzut într-o bucată de aia și a pierdut un aparat foto.
(Râzând) Legenda spune că, dacă te duci la pescuit acolo, o să găsești un aparat foto.
Și, de data asta, ne-a rugat el să-i udăm aparatul și i-am zis: „Ok, deci ai ceva cu apa în aparat!”. Dar au ieșit niște poze foarte mișto și acolo.
Ultimele au fost iarna, chiar iarna trecută le-am făcut. Soarele ăla bătea foarte puternic, reflecta teribil din zăpadă. Și, iarăși, nu era bine. Sesiunea asta foto din iarnă trebuia să iasă un pic mai sinistră așa, mai spre albăstrui, iar noi să părem mai degrabă cadaverici. Ne rugam să iasă norii, căutam umbre sub copaci. În orice caz, Vladimir s-a descurcat exemplar. E minunat. Cam asta ar fi povestea, nu prea am avut noroc, dar eu zic că a ieșit bine.
(Râzând) A fost Nuanțe contra încălzirea globală.
Edi Bolbea: (Râzând) Exact, exact.
Hai să vorbim un pic despre fanii voștri, că ați luat foarte mult avânt. Lumea a început să vină în număr foarte mare la concertele voastre și să se bucure foarte mult și în online de fiecare dată când scoateți vreo piesă. Adică, la fiecare lansare, de fiecare dată când mă uitam la voi pe story, erau niște fani care știau deja versurile după o zi, două și păreau extaziați de piesele noi. Cum vedeți voi chestia asta? Ca o paralelă, prima dată când v-am luat eu un interviu, cred că eram în sală vreo 40 de inși. Ați clădit ceva foarte frumos în câțiva ani.
Edi Bolbea: La The Pub, da. Am avut multe concerte acolo.
Care au crescut exponențial ediție cu ediție.
Edi Bolbea: Treptat, așa. Cred că am avut 5 cântări la The Pub. La prima au fost 30, la a doua 40 și la ultima sold-out.
Cum ați reușit să vă strângeți pe lângă voi o bază de fani dedicată, care să se bucure pentru voi atât de tare? Adică nu e puțin lucru, știi?
Edi Bolbea: Nu știu exact procesul, dar suntem copleșiți de recunoștință. Eu nu prea percep lucrurile așa... Sincer! Nu e falsă modestie, pur și simplu, nu-mi dau seama, dar nu prea conștientizez. Am încercat mereu să păstrăm o legătură umană și naturală cu oamenii și asta înseamnă de la stat la povești după concerte, înainte de concerte, răspuns la mesaje.
Eu, în principiu, răspund la toate mesajele de pe Instagram și de pe TikTok. Dăm repost-uri la Story-uri, la TikTok-uri. Răspundem la mesaje, cel puțin acum de vreo lună primim zilnic peste 100 de mesaje pe TikTok, nu exagerez. Și încerc să răspund, dar nu mai țin pasul cu ele, ceea ce e un lucru minunat în esență. Și ne bucurăm foarte tare. Primim foarte multe desene și scrisori la fiecare concert, e incredibil! Deci lumea nu e chiar pierdută în digital, să spunem.
Și nu am o explicație, chiar nu știu. Lumea a rezonat foarte puternic cu piesele noastre. Și e interesant că toate cântecele din top ale noastre au prins tracțiune retroactiv. Roi de fluturi a fost scoasă în 2021, a început să prindă tracțiune prin 202. Raiul tău a început acum un an să devină populară. Raiul tău este primul single de pe Cântece mute, deci vorbim de peste trei ani de zile de când a fost lansată. La fel, a bubuit mult mai târziu. Și pe cale naturală, că niciuna dintre ele nu are videoclip. Nu are nimic. N-am avut videoclip până când n-am avut bani să facem videoclip, serios! Am făcut mereu niște videoclipuri așa, cu ce am putut, cu cine am putut.
Ai vreo poveste cu vreunul dintre fani? Primești povești despre cum rezonează piesele cu fanii care vă ascultă?
Edi Bolbea: Sunt tot felul de povești și de reacții din partea lor și de cadouri primite din partea lor. Avem o fană la Bistrița care ne trimite cadouri cu desene, cu tot felul de minunății. Am o grămadă de la ea, e minunată! Și da, sunt tot felul de povești cum i-au ajutat anumite melodii în anumite perioade ale vieții. Mă rog, i-au ajutat în despărțiri sau, invers, primim mesaje de la cupluri: „Asta este melodia noastră, am pus-o la nunta noastră, am pus-o la aniversarea noastră”. Adică e copleșitor.
Și aveți cereri pentru nunți?
Edi Bolbea: Da, am avut. N-am apucat... nu s-au concretizat, dar am avut. Începem să avem din ce în ce mai multe.
Cum s-a simțit să primiți prima scrisoare de la un fan în care vă povestea niște chestii personale despre el și cât de importantă a fost muzica voastră în viața lui?
Edi Bolbea: Este incredibil. Mă rog, e lesne de înțeles că el e compus ca să-mi rezolve mie problema mea. Și sunt foarte prins în povestea mea proprie acolo și în ce s-a întâmplat concret. Și când îmi spun că li se aplică atât de puternic și lor povestea respectivă, este incredibil că e tras la indigo aproape! Și e surprinzător că ceva ce pentru mine a fost o chestie groaznică din punct de vedere emoțional aduce, totuși, după aia, când capătă forma finală de cântec, atâta alinare și soluțiile unor probleme și pentru altcineva. Până la urmă e un străin!
Am așa niște întrebări legate tot de acest val de popularitate pe care îl aveți. Și îmi place să-i zic val de popularitate și o zic cu toată asumarea. Voi chiar o luați în sus foarte frumos. Unul dintre lucrurile pe care eu le apreciez cel mai mult la trupa voastră, și nu este prima dată când o spun, e respectul față de poveste, cum clădiți un fir logic al pieselor prin versuri și muzică. Spune-mi puțin despre asta. De ce e importantă povestea în muzica Nuanțe și cum o aduceți la viață?
Edi Bolbea: Da, este important să găsești un echilibru în ceea ce privește pur și simplu ce vrei să transmiți, povestea în sine. Că trebuie să transmiți o poveste, fie că vorbim despre teme ca dragostea, despărțirea, probleme filozofice sau de orice altă natură. Dar e important ca tu, când transmiți chestia asta, să ai o cursivitate și fluiditatea aia trebuie să fie și muzicală: versurile să curgă bine pe acorduri, pe melodie. Apoi, contează foarte mult melodia, linia melodică vocală, cum așezi versurile pe linia melodică vocală și așa mai departe, ca să aibă sens. Asta e esențial: tu să găsești echilibrul între esența versului și fluiditatea muzicală.
Dar, la fel, nu există rețete. E foarte important să-ți găsești și tu stilul tău. Bineînțeles, toți avem influențe. Influențele, bineînțeles că se aud și în compoziții, nu e nimeni original. Nu mai poate să fie. E foarte greu să fii 100% original acum, mă refer după giganții rockului și ai muzicii.
Da, dar la capitolul ăsta voi faceți o treabă foarte mișto, pentru că mie mi-a plăcut să descopăr în piesele voastre, de-a lungul timpului, cine v-a inspirat, decât să aud o piesă aproape copiată. La voi, pur și simplu, e ceva ce-ți aduce aminte de un artist. Simt că descopăr ce gusturi muzicale aveți prin intermediul pieselor voastre.
Edi Bolbea: Și, bineînțeles, și în chestii ce țin de tonuri de chitară, de bas... La fel, ce pedale are Andu se regăsesc probabil și la chitariștii care-i plac lui și așa mai departe. Sau anumite accente la tobe duc către un anumit toboșar și așa mai departe. Adică astea sunt clare.
Bun. Hai să vorbim despre concerte. Aveți ceva cântări planificate.
Edi Bolbea: Avem multicele. Sunt 11, și o să mai fie probabil două, dar nu le zic, că încă nu s-au făcut. Nu s-au confirmat.
Și cum merge cu concertele? Ce așteptări aveți?
Edi Bolbea: Ne așteptăm să vină multă lume. Deja de vreo trei ani vine multă lume cam peste tot. Nu am mai avut concerte nici măcar mediocre de ceva vreme, toate au fost foarte importante, mai ales cele din București. Chiar am fost surprins, nu mă așteptam. Adică erau niște cluburi la care noi nu aveam acces, nu ne primeau.
Și iată că deja aveți un concert al vostru în Quantic!
Turneul Nuanțe include următoarele date:
- 1 octombrie – Iași – Legend Pub
- 2 octombrie – Bacău – Berăria Valhalla
- 3 octombrie – Suceava – Art Rock Café
- 9 octombrie – Târgoviște – Fiord Club
- 30 octombrie – Cluj – Form SPACE
- 31 octombrie – Baia Mare – Rockwave Tavern
- 7 noiembrie – Râmnicu Vâlcea – Aby Stage Bar
- 13 noiembrie – Timișoara - Casa Tineretului FITT
- 15 noiembrie – Ploiești – Teatrul Nației
- 27 noiembrie – București – Quantic
- 9 ianuarie – Galați – Daily Pub
