Rock FM: Pornesc, cum ziceam, de la faptul că am citit scenariul tău recent publicat de Matca: „Kontinental '25”. Din indicațiile de acolo am înțeles că orașul Cluj e omniprezent, de la centrul posh până la pădurea Hoia Baciu. De ce ai vrut ca orașul să fie un personaj în film și mai ales să ne arăți un Cluj (în opoziție cu imaginea frumoasă pe care o are) al celor lăsați pe dinafară de dezvoltarea imobiliară sălbatică?
Radu Jude: Am mai spus asta și scuze că mă repet, e un proiect care are cam 12-13 ani, dacă nu mai mult. Pornea de la o știre citită undeva, nici nu mai știu unde, era o știre aruncată într-un colț de internet. Și cred că a fost nevoie nu doar de timp, ci și de o schimbare a locului unde se petrece povestea ca lucrurile să se așeze și o structură să apară - în urma unor lecturi, a unor experiențe, a vizionării unor filme șamd. În plus, precedentele 2-3 filme de ficțiune pe care le-am făcut au și o dimensiune, cum să-i spun, de studiu urbanistic, de atenție acordată spațiului public unde personajele se mișcă și acest spațiu devine, cum spui și tu, încet-încet, un personaj în sine.
E și o întoarcere la o formă așa-zis primitivă de cinema, sînt tot mai interesat de cinemaul de la începuturi, Lumière, Edison etc. E în acest salt înapoi și un fel de recunoaștere a unei limite personale, cred - nu pot face ceva inovator, atunci mă întorc foarte în spate, unde puțină lume se mai uită. Cîți oameni mai văd azi cu atenție un film de Griffith, de Abel Gance sau de Jean Epstein, de exemplu? Dar eu mă încăpățînez să cred că e ceva de învățat de la cinemaul vechi, și de aici aceste imagini simple cu clădiri, care intră într-un fel de dialog cu drama personajului. Tot filmul are de fapt o mizanscenă foarte simplă, bazică, sub-studențească, dacă vrei. E și aici o întoarcere la Lumière, la mizanscena din „Le repas de bébé”.
Rock FM: Filmul a fost premiat pentru scenariu la Berlinale 2025, spre amuzamentul tău exprimat și pe scenă. Ai vrea să povestești puțin despre natura colaborativă la scrierea dialogurilor acestui film? Mă refer în special la lucrul cu protagonista Eszter Tompa dar și cu ceilalți actori, deși tu nu ești chiar străin de particularitățile de vorbire locale, fiind profesor la UBB.
Radu Jude: E foarte simplu, am citit cu Eszter scenariul (pe Zoom) cîteva zile și ea a strecurat particularitățile de vorbire ale unui etnic maghiar; în plus, mi-a sugerat și cîteva din stereotipurile etnice care apar în unele dialoguri, îi mulțumesc mult pentru implicare. Iar Adonis Tanța a împins la maxim accentul de Cluj, mă întreb mereu dacă nu e prea mult, dar îmi spun că există o dimensiune artificială voită în mizanscena filmului, un fel de efect de insolitare, de distanță, și atunci accentul lui Adonis poate fi văzut ca un astfel de element. Mai ales că o parte din ceilalți actori nu au un astfel de accent.
Rock FM: Faci filme cu teme foarte actuale, chiar dacă unele sunt plasate în altă epocă („Aferim” sau „Inimi Cicatrizate”). Știu că nu este o observație tocmai pătrunzătoare, dar sunt curios de ce ai simțit nevoia să faci acest film acum?
Radu Jude: Nu cred că pot răspunde foarte ușor; poate că pe lîngă circumstanțele descrise mai sus, dezvoltarea imobiliară relativ recentă și de multe ori necontrolată a făcut ca povestea reală de la care am pornit - deja veche - să fie dintr-o dată mai relevantă. Și poate că mai e ceva, într-un fel mai greu de explicat clar, care ține de decizia mea de a face mai multe filme. Când „Kontinental '25” a fost prezentat recent la Berlin, l-am citat pe Balzac cum că spunea că vrea să fie „istoricul societății franceze”. Dar, de fapt, în introducerea lui la „Comedia umană”, el spune un pic altceva: „Întîmplarea este cel mai mare romancier din lume: ca să fii fecund, nu trebuie decît s-o studiezi. Societatea franceză urma să fie istoricul, eu nu trebuia decît să fiu secretarul ei. Alcătuind inventarul viciilor și virtuților, adunînd principalele manifestări ale pasiunilor, zugrăvind caracterele, alegînd principalele evenimente din Societate, creînd tipuri prin reunirea trăsăturilor mai multor caractere omogene, aș fi reușit poate să scriu istoria uitată de atîția istorici, aceea a moravurilor. Cu multă răbdare și curaj aș fi realizat, despre Franța secolului al nouăsprezecelea, acea carte pe care o regretăm cu toții, acea carte pe care Roma, Atena, Tyr-ul, Memphis-ul, Persia, India nu ne-au lăsat-o din nefericire despre civilizațiile lor și pe care după exemplul abatelui Barthélémy, curajosul și răbdătorul Monteil o încercase pentru Evul mediu, dar într-o formă prea puțin atrăgătoare.”
Așadar, Balzac se vede pe sine ca pe un „secretar” și trebuie să recunosc că asta îmi place foarte mult. Nu știu cît timp (și cîte filme) mai am în față - sînt deja suficient de bătrîn pentru a înțelege că putem dispărea oricînd, pe loc și că în realiltate absolut nimic nu are nici un pic de importanță - dar planul lui Balzac, păstrînd proporțiile, mi se pare un plan bun. De ce să nu fiu și eu secretarul acestui istoric care este societatea noastră? Asta îmi oferă un fel de calm: nu trebuie să fiu în slujba ideilor mele, a „esteticii” sau a „stilului” meu (mai ales că nu am nici unul, nu sînt în stare). Astfel, sînt liber să las ca ceea ce se petrece în jur să ajungă și la mine și, ca un mic secretar, să fac un inventar sub forma unui film sau altul. Fără mari ambiții, doar pentru a da o formă acestui inventar. Dacă rezultatul este bun sau nu, nu mai este treaba mea să judec.
Rock FM: Ce beneficii sau dezavantaje ai simțit că aduce procesului faptul că ai lucrat aici cu resurse minime, cu echipă mică și filmat cu telefonul? Ai descoperit ceva din punctul de vedere al limbajului? Mai departe nu e o întrebare, doar o observație apropo de stilul low-budget: sigur că poate fi o încurajare pentru regizori la început de drum, că se poate și așa, mă gândeam însă dacă în același timp nu e mult mai greu pentru cineva la început de drum să lucreze și să se poată afirma așa. Din câte am înțeles, ai lucrat la film și cu studenți sau foști studenți de la Cluj.
Radu Jude: Nu am lucrat cu studenții, i-am invitat pe toți studenții de la UBB, anul III Regie, cu acceptul facultății, să facă o practică profesională, de altfel plătită de casa de producție Saga Film, și să asiste la filmări, nu m-am folosit de studenți pentru facerea filmului. Unul din lucrurile importante cînd ești la început e să cunoști oameni din domeniu - de la actori la operatori etc. și, atunci cînd pot, insist la casele de producție cu care lucrez să accepte și cîțiva studenți, pe cei care vor să vină și insist întotdeauna ca ei să fie și plătiți - și Ada Solomon, și Alex Teodorescu au fost foarte generoși în acest sens. Dar să revin la începutul întrebării: cinemaul e legat de tehnologie, relația cu tehnologia îl definește încă de la începuturi și această relație a fost mereu tensionată atît în ceea ce privește producția, cît și difuzarea sau conservarea - unde criza este de fapt cu atît mai mare, nimeni nu știe cum să conserve pe o durată lungă materialele digitale, s-ar putea să pierdem tot ce se face în ultimele decenii. În plus, există o tensiune constantă între ceea ce numim profesionalism în cinema și ceea ce trece drept amatorism, iar această tensiune se simte și în ceea ce privește echipamentele: o cameră 4K cu nu știu ce obiective e pentru profesioniști, telefonul - pentru amatori. Eu nu cred în astfel de separări și, așa cum un pictor poate picta cu orice - cu ulei, cu acuarele, sau cu praf, ca Nicolae Comănescu - așa și un regizor poate filma cu orice fel de cameră. Totul e să adapteze ce vrea să facă la ce mijloace are la dispoziție. Cît despre "afirmare", nu am nici un fel de păreri. Eu aparțin unei generații pentru care esențial a fost și este - sau ar trebui să fie, habar n-am, și e poate o perspectivă greșită, oricum e foarte personală - să putem face filme. Întîi producția, apoi distribuția, întîi filmul, apoi "afirmarea". Dar fiecare cu propriile opinii, metode, dorințe, măcar aici nu e nimic normat și nu ar trebui să fie vreodată.
Rock FM: Ești un avid consumator de film (știu că și de diferite forme de audio-vizual, online sau pe unde le mai găsești). Sunt curios ce iubești la cinema? Ce anume îți întreține curiozitatea de a experimenta și de a te juca în continuare cu acest mediu?
Radu Jude: Din păcate, tot mai puțin avid, nu mai am timp, nu mai am energie. Nu iubesc cinemaul (păstrez puținele rezerve din acest sentiment pentru oameni), dar îl consider un instrument de cunoaștere a lumii, și pentru asta e important. E ca un microscop - cum îl folosim, e altă discuție; un microscop poate fi folosit pentru vindecarea unor boli sau pentru fabricarea de arme.
„Kontinental '25”a avut premiera aseară la cinema „Florin Piersic” din Cluj, în prezența echipei. Interviu consemnat de Lucian Mircu, pentru Rock FM.
Foto: Getty Images.
