Rock News

O parte din femeile motocicliste de la WIMA au fost în studioul Rock FM, de 8 martie

Trei dintre membrele care formează Asociația Femeilor Motocicliste din România WIMA au fost în direct, chiar de 8 martie, la Rock Driver, cu Cristian Hrubaru. În intervenția din emisiune, ele ne-au povestit despre gașca WIMA și cum pot alte femei să se alăture grupului, dar și despre imnul asociației, cu care se mândresc și care e compus de Nicu Covaci

Pentru cine nu a auzit până acum despre faptul că există o asociație dedicată iubitoarelor de motoare, aflați că nu doar că există o asociațite dedicată lor. WIMA e o organizație internațională, cu doar una din cele 40 de divizii în România. “WIMA e o adunătură de femei mișto, care se dau pe două roți, cărora le place să petreacă timp împreună și să călătoarească. Suntem împrăștiate aproape în toată țara, iar la nivel internațional acoperim 40 de țări”, ne-au povestit fetele. 

Pe de-o parte, cele trei reprezentante WIMA ne-au povestit de senzațiile pe care le adoră la pasiunea care le-a unit. „Ca tot omul, avem pasiuni, iar asta ne-a unit pe toate cele aproximativ 100, câte suntem acum. Ne place senzația de libertatea pe care ne-o dă motociclismul”. Pe de altă parte, ne-au vorbit și despre proiectele umanitare minunate pe care le realizează împreună: „de 3 ani organizăm Ride Pink, pentru susținerea luptei împotriva cancerului la sân. Poate ne-ați văzut călare pe motoare îmbrăcate în roz. Deja a devenit o tradiție foarte dragă nouă. Și vin și foarte mulți băieți să ne susțină și ținem să le mulțumim!”.

Pe finalul intervenției, Adița, Cristina și Mihaela ne-au povestit despre cum a luat naștere imnul WIMA, compus de nimeni altul decât Nicu Covaci. Pentru a afla ce reacție a avut acesta când i s-a propus să compună piesa, ascultați întreaga conversație, în podcast-ul emisiunii...


Rock Driver - 08.03.2024 - WIMA Asociația Femeilor Motocicliste din România

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:23:06

Rock Driver - 23.04.2024 - Attila Bolonyi, de la Daimler MC Nomads, despre evenimentul de promovare a conducerii responsabile „Ziua Porților Deschise”, de la Târgu Mureș

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:06:17

Rock Driver - 19.04.2024 - The Groovy Bastards, despre lansarea albumului de debut „Charades”

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:13:14

Rock Driver - 17.04.2024 - Alin Coiotu' Dincă, despre vestea că Trooper va deschide pentru Bruce Dickinson, pe 3 iunie

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:06:10