Rock News

Rock The Underground: Taking Back August începe turneul „Chrysalis”

Așteptarea a luat sfârșit, fani ai metalcore-ului! Taking Back August va scoate curând albumul pe care îl așteptăm de mult timp și îl va sărbători cu un turneu național. Trupele Eyedrops și Pinholes pleacă și ele prin țară, iar Far Away From Earth și Glavan își vor afișa latura mai liniștită

Uzina Coffee găzduiește primul concert Far Away From Earth din acest an, într-un eveniment în care băieții vor cânta în format electro-acustic, atât piese de pe primul lor album de studio intitulat „F.A.F.E”, cât și piese noi, abia scoase din cuptor. Despre Far Away From Earth sunt multe lucruri frumoase de spus, însă, pe scurt, debordează de energie, sunt băieți foarte ambițioși, cu un sunet foarte bine-gândit. Eu i-am văzut până acum doar în format electric, deci sunt curioasă cum vor găsi echilibru la cântarea asta. Concertul va avea loc mâine, pe 7 februarie, și aparține de „Seria Deconectat”. 

Ce trebuia să fie o distracție de doar trei concerte s-a transformat repede într-un turneu în toată regula. Eyedrops și Pinholes, două trupe-reper pentru scena actuală de rock alternativ din țară, vor porni, pe 8 februarie într-o călătorie cu nouă popasuri, primul fiind clubul M2, din Timișoara. Urmează să ajungă în Craiova, Iași, Chișinău, Sibiu, Cluj, Bistrița, Brașov și București. Publicul va avea ocazia să se distreze pe piesele de pe ultimele albume ale trupelor, „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut” de la Eyedrops și, respectiv, „Zmei”, de la Pinholes.

Primul album din carieră e o piatră de temelie, e primul indiciu față de identitatea muzicală a grupului și reprezintă prima declarație artistică, cu care îți lași amprenta. Taking Back August  va face pasul acesta curând cu albumul „Chrysalis”. Pe 8 februarie, publicul din Expirat va avea parte de un super show, la care trupa va cânta albumul în premieră. Materialul propriu-zis va fi publicat pe 29 februarie. Turneul va ajunge și în Sibiu, Iași, Roman, Brașov, Cluj, Arad și Timișoara. Alex Precup, solistul formației, mi-a lăsat și un mesaj pentru voi: „Se va lăsa cu moshpit și cu voie bună, pe 8 februarie, în Expirat, la lansarea primului nostru album intitulat „Chrysalis”. Ni se vor alătura și prietenii noștri din Valak și June Turns Black, cu care vom împărți scena. Vom avea și un invitat special pe una dintre piesele de pe noul album. Nu ai cum sa ratezi un moment ca ăsta, așa că... Hai și tu în gașca mea cu TBA!”. 

Andrei Glavan, artistul și producătorul basarabean pe care îl știm de când cânta cu trupa de poetry-rock Delta Pe Obraz, se va concentra de acum în colo pe cariera solo. Va rămâne în continuare în spatele cortinei cu Delta Pe Obraz, însă a simțit că e timpul să își facă propriile creații să strălucească. Astfel că, pe 10 februarie, va cânta la barul Trei Bețivi propriile compoziții, ceva mai sensibile. Repertoriul său cuprinde multe teme de protest. În același timp, Andrei militează pentru dragoste, adevăr și pasiune, atât prin text, cât și prin sunet. Și Brașovul se va putea bucura de piesele lui pe 11 februarie, la Tipografia. 


Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu - 06.02.2024

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu, 00:04:38

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu - 23.04.2024

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu, 00:04:51

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu - 16.04.2024

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu, 00:04:47

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu - 09.04.2024

Rock The Underground cu Irina-Maria Marinescu, 00:05:28