Rock News

O trupă canadiană a făcut un cover după Compact

La „Rock Driver, cu Cristian Hrubaru”, am aflat părerile lui Paul Ciuci și John Micu despre varianta nord-americană a piesei „Un alt început”

Des am auzit muzicieni români care au făcut cover-uri după piese mai mult sau mai puțin celebre ale multor artiști din afară, însă rar se întâmplă vice versa. De data asta, o trupă de rock din Canada a lansat un cover după „Un alt început” care sună foarte bine, iar la „Rock Driver, cu Cristian Hrubaru” am aflat în premieră de la Paul Ciuci și John Micu cum li se pare lor această variantă.

În așteptarea seriei de concerte prin țară din această toamnă, Compact a primit o surpriză din partea unei trupe canadiene de rock. Formația Morre, din care fac parte doi români și trei canadieni, care a deschis concertul Compact de la El Mocambo din Canada, din luna mai a acestui an, a decis să facă un cover după una dintre piesele lor. Inițial oscilau între trei cântece din discografia legendei rockului românesc, însă, în final, au ales „Un alt început”. 

„Eu când am ascultat-o prima oară am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe John și i-am zis că trebuie să-i trimit ce au făcut băieții de la Morre. O să-l las pe el să-ți spună, dar sunt convins că nici el nu se aștepta la o variantă atât de bine făcută, cu entuziasm și profesionist”, ne-a împărtășit Paul Ciuci. 

„Mă bucur că au fost foarte atenți la detalii și că, așa cum e la un cover, au trecut-o prin prisma lor. Mă bucur că au făcut asta și n-au mers pe filonul nostru. Au adaptat-o după cum au simțit ei și asta e foarte mișto!”, ne-a povestit în direct John Micu despre piesa celor de la Morre. 

Cover-ul trupei canadiene include pasaje care fac trimitere la stilul Dream Theatre, iar finalul, spune Paul, ne aduce aminte de vibe-ul din „Hotel California”. La finalul intervenției cu cei doi muzicieni din Compact, am ascultat și cover-ul în cauză, pe care vi-l lăsăm și aici, în podcast-ul emisiunii „Rock Driver, cu Cristian Hrubaru."


Rock Driver - 26.09.2023 - Compact despre cover-ul făcut după una dintre piesele lor de o trupă canadiană

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:15:18

Rock Driver - 23.04.2024 - Attila Bolonyi, de la Daimler MC Nomads, despre evenimentul de promovare a conducerii responsabile „Ziua Porților Deschise”, de la Târgu Mureș

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:06:17

Rock Driver - 19.04.2024 - The Groovy Bastards, despre lansarea albumului de debut „Charades”

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:13:14

Rock Driver - 17.04.2024 - Alin Coiotu' Dincă, despre vestea că Trooper va deschide pentru Bruce Dickinson, pe 3 iunie

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:06:10