Queen și instrumentele lor

Deși Brian intră în istorie ca părinte creator al uneia dintre cele mai recognoscibile chitare ale universului pop-rock, nici ceilalți membri Queen nu se lasă mai prejos, fiecare fiind asociat cu instrumente unice și configurații imitate de generații întregi de muzicieni

Share

de Alex Mușat(Sunete)

Cu toate că nu s-a considerat vreodată a fi un pianist virtuoz, Freddie a folosit mai mereu piane acustice atât pe scena cât și în studio, evitând (cel puțin în concerte) sintetizatoarele sau pianele electrice. Interesantă este folosirea unui Bechstein Grand Piano pe „Bohemian Rhapsody” (același pian pe care Paul McCartney a înregistrat „Hey Jude” cu doar 7 ani înainte), dar și traspunerea lui Freddie în rolul de chitarist în cadrul interpretării live a piesei „Crazy Little Thing Called Love”, unde va folosi atât chitare acustice, cât și variante electrice, optând adesea pentru un model Fender Telecaster. Stativul de microfon pe jumătate “rupt” rămâne însă elementul ce îl separă pe Mercury de ceilalți entertaineri ai rock-ului, acesta avându-și originile la începutul carierei Queen, atunci când Freddie a rupt din greșeală un stativ, rămânând în mână doar cu partea superioară. Folosindu-l ca pe o veritabilă baghetă dirijorală, Freddie devine astfel un original mânuitor al mulțimilor, adesea surprins conducându-le cu ajutorul stativului înjumătățit.

Deși mai mereu retras, John Deacon prezintă la rândul sau particularități stilistice adesea imitate, cauzate în primul rând de folosirea modelelor de bas Fender Precision Bass, pe care acesta creează mersuri melodice ce completează cu tact livrarea vocală a lui Freddie, solo-urile lui Brian, sau ritmurile lui Roger. Totodată, Deacon este și inventatorul amplificatorului Deacy Amp, o unealtă pe care Brian o va folosi cu precădere pentru a crea sonorități ce imită instrumente ale orchestrei clasice. Mai mult, John va cocheta cu chitara electrică și cu sintetizatoare, lăsându-i însă doar pe May, Taylor și Mercury să tragă vocile în studio. De menționat este și folosirea de către Deacon a trianglului (!) atunci când Brian se lansa live în solo-ul piesei „Killer Queen”. 

Cât despre Roger, acesta preferă mereu tobele de dimensiuni considerabile, nefiind un admirator al sunetului “sugrumat”. Trecând prin parteneriate cu firme precum Ludwig, Yamaha sau DW, Taylor îmbrățișează în anii ’80 și nou apărutele tobe electronice, incluzându-le în setup-ul său clasic. De altfel, de-a lungul anilor Taylor va opta pentru folosirea sunetelor produse de drum machines, mai ales când estetica vremurilor împrumuta până la refuz respectivele sonorități. Mereu un adept al zgomotului, Roger își construiește seturi de tobe cu multe elemente diverse precum rototumuri, timpani… chiar și imense gong-uri!


Share