Valeriu Andriuță, interviu pentru Rock FM despre „Cercul”, primul său lungmetraj: „Corupția e ca un abur nociv”

Valeriu Andriuță i-a acordat un interviu lui Lucian Mircu, corespondentul Rock FM la TIFF, despre filmul cu care debutează ca regizor de lungmetraj. „Cercul”este un thriller cu accente polițiste plasat într-un sat izolat din Republica Moldova. Un caz în aparenţă simplu se va transforma într-o probă de conștiință.

Rock FM: Filmul a fost premiat deja înainte de a fi încheiat - a luat Screen International Award la Roma pentru work in progress. Juriul a motivat astfel: „În ciuda provocărilor filmării în Moldova, am fost cu adevărat impresionați de cum au reușit regizorul și producătoarea să livreze un portret așa precis al unei societăți în care relațiile de putere sunt deasupra legii". Nu e prima oară când urmărești ramificațiile corupției – „Beautiful Corruption", ca să citez titlul unui film în care ai jucat. Ai făcut-o și în scurtmetrajul tău din 2018, „Salix Caprea”. De ce te preocupă tema în asemenea măsură încât să treci la regia de lungmetraj tocmai pe așa un subiect?

Valeriu Andriuță: La doctor te duci când te doare, nu? Noi trăim într-o lume afectată congenital de corupție. Mă refer la spațiul postsocialist pe care îl cunosc cel mai bine. O lume în care, în momentele critice, intervine pilotul automat și apelezi la mătușa Tamara sau te sună Lia. Probabil că e un reflex dobândit pe care occidentalii nu prea îl au. Ne găsim explicații, argumente, dar esența rămâne aceeași. Corupția doar pare invizibilă, dar știm cu toții că e acolo, ca un abur nociv care, odată inhalat, își va face efectul într-o „bună” zi.

Rock FM: Cum ai lucrat cu actorii moldoveni? - unii profesioniști, alții amatori dacă am înțeles bine.

Valeriu Andriuță: Distribuția și, în general, procesul de casting la filmul acesta sunt o întreagă poveste, la fel ca întreaga producție. Nu cred că avem spațiu aici să le cuprindem pe toate. De data aceasta, din mai multe motive, a trebuit să lucrez cu oameni care aveau foarte puțină experiență de film sau chiar deloc, ceea ce nu a fost neapărat un lucru rău.

Unii dintre ei sunt, într-adevăr, actori profesioniști de teatru, dar pentru film aspectul acesta nu este relevant în sine. Actoria de teatru are foarte puține în comun cu cea de film și nu este un garant al calității jocului actoricesc în fața camerei. Când actorul de teatru înțelege și acceptă această „blasfemie” pe care o spun aici, abia atunci are șansa să devină și un bun actor de film.

Avem în distribuție mulți non-actori. Prefer acest termen celui de „amatori”, care, la rândul lui, se referă strict la actorii de teatru fără studii. Nu mi-a fost frică nicio clipă că nu se vor descurca. Iar acolo unde nu le-a reușit ceva, nu a fost vina lor, ci mai degrabă a mea. De fapt, toate nereușitele din film îmi aparțin mie. Este cel mai important bagaj cu care mă aleg după fiecare proiect și care mă ajută să merg mai departe. Succesul e ca focul de artificii: luminează cu zgomot, dar foarte puțin.

Rock FM: Soția ta, Iulia Andriuță a montat și produs nu doar „Cercul” ci și scurtmetrajele tale de până acum. Cum e colaborarea voastră ca artiști?

Valeriu Andriuță: Iulia a salvat „Chers Amis”, transformându-l în film atunci când aproape nimeni nu-i mai dădea nicio șansă. Fără ea nu aș fi putut să fac film nici ca regizor, nici ca actor.

Mă întreb adesea cine altcineva ar fi putut să-mi acorde atâta timp. Un actor vine la câteva repetiții, are câteva zile de filmare și apoi pleacă definitiv. Noi rămânem să muncim în continuare la film: sute de zile înainte de filmare și încă alte sute după încheierea filmărilor. Când ajungem într-un impas și pare că nu mai există nicio soluție vine Iulia și spune: „Stai, dar dacă facem așa?”. Și, deodată, lucrurile încep să se lege, nu mă refer doar la montaj.

Chiar și textele pentru roluri tot cu Iulia le învăț. Ce poate fi mai plăcut decât să repeți un text dimineața, la cafea, chiar dacă e același text, două sau trei săptămâni la rând?

Rock FM: Ce a presupus o coproducție Moldova-România? Și cum vezi mica industrie de film din Moldova și poate rolul tău de om de legatură între cele două?

Valeriu Andriuță: Fenomenul coproducțiilor a luat amploare abia acum. Ce bine ar fi fost dacă se întâmpla asta prin anii 2000. Poate că astăzi am fi avut o cinematografie comună.

O coproducție presupune, în primul rând, o relație financiară și juridică complexă. Sarabanda începe când realizezi, pe parcurs, că anumite lucruri care țin de legislație, regulament sau proceduri nu se potrivesc sută la sută, sau deloc.

Un exemplu banal: drepturile de autor. În România artiștii sunt impozitați cu 6% din venit, iar în Republica Moldova cu 12%. De unde o diferență atât de mare?

La o producție mică, asemenea aspecte se resimt și te obligă să prioritizezi lucrurile, afectând uneori chiar actul artistic. Acolo unde legea este ambiguă sau lipsește cu desăvârșire, te chinui să găsești soluții, să convingi, să te rogi și tot așa, pentru ca în final să vezi că toate compromisurile făcute în numele filmului se proiectează pe un ecran mare și alb.

Te bucuri când obții o coproducție. Este o confirmare în plus a calității proiectului. Dar la nivel instituțional nu stă nimeni să asculte problemele reale pe care cineaștii le descoperă atunci când se lovesc de ele. Cu toate că CNC-ul din Republica Moldova a făcut un salt mare în ultimii ani, mai e mult de lucru cu alte instituții ale statului de care depindem cu toții, chiar și același CNC.

Rock FM: În 2023 la TIFF voi ați luat un premiu de dezvoltare a proiectului Cercul. Cum e să revii la TIFF acum cu premiera mondială a filmului? Ai vreo așteptare? 

Valeriu Andriuță: Niciodată. Nu-mi plac așteptările. Nici cele din gară, nici cele care depind de alții. Îmi place să fac film, iar așteptările mele sunt legate strict de actori și de implicarea echipei. După ce filmul este terminat, singura mea așteptare este să ajungă pe ecran. Restul ține de întâmplare și de o doză mare de subiectivitate. Dovadă stau multe filme „mari”, multipremiate, la care astăzi nu te mai poți uita. Și viceversa.

Rock FM: Nostalgia și privirea în urmă sunt inevitabile la ediția-aniversară a festivalului  Cum ai lucrat cu actorii moldoveni? - unii profesioniști, alții amatori dacă am înțeles bine. inevitabile la ediția-aniversară cu numărul 25 a festivalului care a crescut odată cu noul cinema românesc. Iar momentul coincide cu al doilea Palme D'Or pentru Cristian Mungiu. Două întrebări pleacă de aici: cum privești tu la această perioadă și care a fost impactul colaborării tale cu Cristian Mungiu, nu doar ca actor? N-aș vrea să încheieminterviul fără să te întreb de colaborarea la fel de substanțială și valoroasă cu unul dintre regizorii mei preferați, Serghei Loznița.

Valeriu Andriuță: Încep cu finalul întrebării și pot să-ți spun că impactul a fost dur.

Mai ales după succesul de la Cannes al filmului După dealuri, mă așteptam să fiu solicitat mai des, să mă cheme regizorii să joc. În schimb, vreo patru ani am dispărut aproape complet din filmul românesc. Mă întreb, și pe această cale îi întreb și pe alții: unde este laureata Palme d'Or Cristina Flutur? Ce a mai jucat Cristina după premiul de la Cannes? Îți spun eu: aproape nimic.

Practic, rolul Preotului mi-a adus o cădere liberă de câțiva ani buni. Noroc de Serghei Loznița, care mi-a dat un scenariu și mi-a spus: „Citește-l și alege-ți rolul”. Nu m-aș fi plâns dacă nu m-ai fi întrebat (râde).

Serghei este un regizor atent, vede în profunzime și construiește aproape matematic. E o plăcere să lucrezi cu el. Cel mai mult îmi place faptul că lucrează aproape mereu cu aceeași echipă, un lux pe care puțini regizori și-l permit. După ce în România jucasem vreo zece preoți – și crede-mă, după al cincilea începi să ai bănuieli –, Serghei mi-a oferit rolul unui poet bețiv. A fost o gură de aer.

Mă bucur sincer că facem parte din ediția cu numărul 25 a TIFF-ului. Grație lui Tudor Giurgiu, lui Mihai Chirilov și întregii lor echipe, festivalul a crescut an de an și a devenit unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire pentru industrie. Ce i-a ținut pe oamenii aceștia pe linia de plutire atâția ani? Cum au rezistat? Dacă nu ar exista TIFF-ul, majoritatea cineaștilor români probabil nu s-ar întâlni niciodată.

Dacă privesc în urmă, fără mânie și fără nostalgie, îmi imaginez că aș fi putut face mai multe filme, mai multe roluri, mai multe scenarii. Din fericire, viața nu curge înapoi, ci înainte. Poate că acolo, înainte, va fi mai bine. Sper. Chiar dacă ți-am spus deja ce părere am despre așteptări.

„Cercul”, scris și regizat de Valeriu Andriuță, va avea două proiecții speciale la TIFF: vineri, 19 iunie (Cercul Militar) și sâmbătă, 20 iunie (Cinema ARTA Cluj).