Rock News

Frank Bello (Anthrax) își amintește momentul în care trupa sa a devenit faimoasă

Iată care disc „a lansat Anthrax într-o traiectorie de mare viteză” cu care membrii trupei „abia au reușit să țină pasul”.

Anthrax face parte din bine-cunoscutul grup de thrash metal „The Big Four”, foarte puțini fani ai metalului putând spune cu mâna pe inimă ori că nu au auzit de formație, ori că nu au nici măcar o melodie semnată de grup care să le placă. Într-un interviu acordat pentru „Groove – The No Treble Podcast” și preluat de Blabbermouth, basistul Frank Bello a mărturisit că poate identifica momentul în care faima trupei a crescut cu o viteză uimitoare.

„Când Among The Living a dat un pumn în față lumii, în 1987, a lansat Anthrax într-o traiectorie de mare viteză cu care abia am reușit să ținem pasul,” explică Bello. „Ca și când ai trece de la 0 la 200km pe oră în fix cinci secunde. Eram atât de amețiți pe cât făceam și headbanging și [de aproape 35 de] ani, nu s-a schimbat nimic.

Până acum, muzicienii de la Anthrax au lansat unsprezece albume complete de studio, cel mai recent, „For All Kings”, fiind părut în 2016. De-a lungul carierei, băieții au obținut trei titluri oferite la Metal Hammer Golden Gods Awards (Best Metal Band, Metal As Fuck și Inspiration Award), dar și un titlu oferit de Revolver Music Awards (Revolver Innovator Award).

Foto: Facebook, Anthrax, Ignacio Galvez