Se întâmplă lucruri frumoase pe 17 noiembrie, la Sala Palatului! Iubitorii de rock și nu numai sunt invitați la Heart Rock, concertul caritabil al Asociației Zetta. Fondurile câștigate prin vânzarea de bilete și prin vânzarea tricourilor realizate special pentru concert vor ajuta la susținerea activității organizației. Dr. Dragoș Zamfirescu și dr. Daniel Vîlcioiu au venit azi la Rock Driver cu Cristian Hrubaru și au povestit câteva aspecte importante legate de show și de misiunea Zetta.
Pentru cei ce nu știu, Asociația Zetta oferă o nouă șansă copiilor și adulților cu situații materiale modeste care se confruntă cu patologii grave din sfera Chirurgiei Plastice și Microchirurgiei Reconstructive. Echipa de medici a Spitalului Zetta activează pro bono în cadrul acestui proiect, reușind până în prezent să realizeze 1.214 intervenții complexe. De la reconstrucții mamare post-cancer și refacerea funcționalității membrelor în urma unor accidente severe, până la corectarea malformațiilor congenitale sau redarea zâmbetului în cazurile de paralizie facială, Asociația Zetta schimbă destine prin medicină de înaltă performanță.
Biletele sunt pe get-in.ro, așa că nu ezitați să vă ocupați un loc în sală și să dați o mână de ajutor celor care depun atât efort spre binele persoanelor defavorizate.

























