Rock News

Mark Hoppus (Blink-182) declară că numele melodiei „On Some Emo Shit” a fost ales pentru a stârni curiozitatea (și click-urile) oamenilor

Artistul ne explică și care a fost melodia care le-a dat cele mai mari dureri de cap într-un interviu acordat pentru Rock Sound și preluat de Ultimate Guitar.

Blink-182 abia au revenit cu albumul „Nine” pe 20 septembrie, iar artiștii încă mai au destule detalii de oferit despre procesul de înregistrare și despre motivațiile din spatele alegerilor artistice. Într-un interviu acordat pentru Rock Sound și preluat de Ultimate Guitar, solistul Mark Hoppus și chitaristul Matt Skiba au analizat pe rând câteva piese de pe disc, printre care și hiturile „I Really Wish I Hated You” și „On Some Emo Shit”.

Mark mărturisește că „I Really Wish I Hated You” a fost cea mai dificil de compus piesă de pe întregul album. Procesul de creație a fost unul întortocheat, melodia fiind înregistrată în fel și chip, numai pentru ca, într-un final, să fie păstrată varianta originală. „Am terminat vreo 90% din cântec în prima zi, ne-am întors asupra lui, l-am schimbat, am scris versuri diferite, apoi am stat în dubiu ceva vreme. [...] Așa că am înregistrat piesa în vreo șapte feluri diferite și până la urmă ne-am întors la varianta inițială,” completează vocalistul.

Cât despre „On Some Emo Shit” întrebarea presantă este destul de evidentă - „Care e faza cu titlul?”. Hoppus nu irosește nicio secundă în a ne explica - trupa a ales o denumire ciudată, la sugestia toboșarului Travis Barker, astfel încât oamenii să dea click și să asculte din curiozitate. Propunerea de nume a lui Mark a fost acceptată imediat și așa a rămas. „Inițial, piesa aia se numea The Last Time,” spune solistul. „Prima melodie de pe album se numește The First Time, așa că aveam, literalmente, o piesă numită The Last Time și una care se chema The First Time, lucru care ne-a displăcut”.

Poți asculta (și viziona) interviul complet al celor de la Rock Sound mai jos.

Foto: Facebook, Fog Again