Rock News

Lamb Of God se alătură proiectului Megacruise (Megadeth)

Americanii de la Lamb Of God au fost adăugați pe lista și așa stufoasă de nume mari care vor transforma Megacruise într-o experiență de neuitat pentru fanii înrăiți ai metalului.  

Evenimentul va dura câteva zile - 13-18 octombrie - și se va desfășura pe un vas norvegian, în Oceanul Pacific. Cap de afiș sunt Anthrax și Testament, iar printre trupele care întregesc lista se află Armored Saint, Corrosion of Conformity, Overkill, DragonForce, Doro, Phil Campbell and the Bastard Sons și Metal Church.

Între timp, după ce a anunțat croaziera, solistul MegadethDave Mustaine, a fost diagnosticat cu cancer la gât. Artistul a început tratamentul în regim de urgență, anulând toate spectacolele planificate pentru viitorul apropiat. Cu toate astea, Mustaine i-a asigurat pe fani că Megacruise nu este în pericol de anulare și că Megadeth va găsi o modalitate de a se implica.

Trupa profită de pauza forțată și lucrează din greu la cel de-al 16-lea album de studio.

Iată, mai jos, lista completă (pentru moment) a artiștilor care vor împărți scena acvatică:

  • Lamb Of God
  • Anthrax
  • Testament
  • Queensrÿche
  • Suicidal Tendencies
  • DragonForce
  • Overkill
  • Death Angel
  • Corrosion Of Conformity
  • Devildriver
  • Phil Campbell And The Bastard Sons
  • Doro
  • Armored Saint
  • John 5
  • Metal Church
  • Beasto Blanco
  • Toothgrinder
  • Metalachi
  • Mecanix

Foto: Facebook