Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Nicu Alifantis a anunțat turneul aniversar „Alifantis & Zan – 30 de ani” în direct la „Rock Driver”

Nicu Alifantis a venit ieri la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” pentru a vorbi despre aniversarea de 30 de ani a colaborării cu trupa Zan și despre turneul care va marca ocazia.

miercuri, 14 mai 2025

La 70 de ani și cu o carieră ce depășește jumătate de secol, Nicu Alifantis continuă să fie o prezență vie și inspiratoare în muzica românească. Ieri, în direct la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” de pe, artistul a anunțat cu entuziasm turneul aniversar „Alifantis & Zan – 30 de ani”, dedicat celor trei decenii de prietenie, muzică și povești împărtășite cu trupa Zan.

„În 1995, sfătuit de prietenul Doru Căplescu, i-am invitat pe Virgil Popescu, Răzvan Mirică, Sorin Voinea și Relu Bițulescu să mi se alăture pentru a înregistra albumul „Voiaj”, a povestit Alifantis în intervenția sa. „Nu mi-a trecut prin minte la acea dată că aveam să petrecem următorii 30 de ani împreună. O perpetuă călătorie cu oameni, printre oameni, pentru oameni… Și toate acestea, în aceeași componență.”


Prima parte a turneului va avea loc în luna mai și include următoarele orașe:

  • Ploiești – 23 mai

  • Galați – 24 mai

  • Piatra Neamț – 25 mai

  • Iași – 27 mai

  • Botoșani – 28 mai

A doua parte a turneului este programată pentru luna noiembrie și va ajunge în: Pitești, Brașov, Sibiu, Cluj, Bistrița, Baia Mare, Oradea și Timișoara.

Turneul „Alifantis & Zan – 30 de ani” promite o serie de concerte memorabile, unde muzica se va împleti cu amintirile, într-un omagiu adus unei prietenii artistice rare și trainice. Un voiaj care, după cum spune chiar Alifantis, „merge mai departe”.

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026