Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Vladimir Pocorschi lansează „The Darkest Shade Of White”

Vladimir Pocorschi a venit ieri la emisiunea „Rock Driver” și a vorbit cu Cristian Hrubaru despre lansarea primului său album de autor, care va avea loc pe 3 octombrie

joi, 28 septembrie 2023

Ediția de ieri a emisiunii „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” a avut ca temă centrală împlinirea unui vis din copilărie. Vladimir Pocorschi va reuși să își împlinească o dorință de când era mic, pe 3 octombrie, în clubul Expirat. Invitatul a vorbit despre lansarea primului său album de autor, „The Darkerst Shade Of White”.

Înainte de a intra în detalii, Cristian Hrubaru a vrut să afle dacă tatăl lui Vladimir, compozitorul Mihai Pocorschi, fondatorul unor proiecte muzicale foarte cunoscute, precum Holograf și VH2, l-a pus pe acest drum. Invitatul a susținut că nu a fost cazul. Curiozitatea și ambiția l-au condus spre cariera muzicală. Acesta și-a adus aminte cum tatăl său i-a dat o chitară, însă l-a lăsat să învețe singur. Iată-l ani mai târziu, cu primul material discografic propriu în mână.

Albumul a fost înregistrat și produs integral de către invitat. Formula care va cânta la lansare e formată din artiști de soi, Mihai „Bubu” Cernea la tobe, Matei Căpitanu, de la The Motans, la bas, Cezar Popescu la chitară și Mihai Ardelean la clape, cei doi din urmă fiind membri Vița De Vie. Vladimir Pocorschi va interpreta vocal și la chitară piesele. Cu siguranță, publicul va avea parte de o seară de neuitat, cu o muzică de-a dreptul specială.

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026