Rock News

Powerwolf lansează videoclipul piesei „Fire & Forgive”

Noul album Powerwolf va apărea luna viitoare, iar chitaristul Matthew Greywolf declară că este o încercare a trupei de a-și lărgi orizonturile.

Germanii de la Powerwolf au lansat videoclipul piesei „Fire & Forgive”, cântec ce aparține de următorul album pe care aceștia l-au înregistrat. Cel de-al șaptelea album de studio din cariera lor, „The Sacrament Of Sin”, va apărea pe piață pe 20 iulie, prin intermediul Napalm Records.

Pe „The Sacrament Of Sin” vei găsi următoarele piese:

  1. Fire & Forgive
  2. Demons Are A Girl's Best Friend
  3. Killers With The Cross
  4. Incense And Iron
  5. Where The Wild Wolves Have Gone
  6. Stossgebet
  7. Nightside Of Siberia
  8. The Sacrament Of Sin
  9. Venom Of Venus
  10. Nighttime Rebel 
  11. Fist By Fist (Sacralize Or Strike)
  12. Midnight Madonna(piesă bonus)

„Aș spune că am încercat să ne extindem aria de expertiză,” declară chitaristul Matthew Greywolf pentru publicația Overdrive despre „The Sacrament Of Sin”. „Cred că The Sacrament Of Sin este cel mai divers album Powerwolf, cu cea mai mare variație muzicală și cu foarte multe elemente noi. În același timp, cred că este un disc tipic Powerwolf, în ceea ce privește atmosfera, puterea, caracterul,” a continuat Greywolf.

În toamna asta, Powerwolf vor începe turneul „Wolfsnächte Tour 2018”.

Foto: Guliver / Getty Images