Rock News

Vânzările pentru ultimul album Five Finger Death Punch sunt estimate între 65 și 70 de mii de exemplare, în prima săptămână de la lansare

Vom afla cu siguranță ce loc ocupă în topul Billboard pe 27 mai.

Billboard anticipează vânzări între 65.000 și 70.000 de bucăți, în prima săptămână de la lansare, pentru cel de-al șaptelea și cel mai recent album Five Finger Death Punch, „And Justice For None”. Acest număr îi va plasa pe americani pe al treilea loc în topul Billboard 200.

Totuși, de cine vor fi ocupate primele două poziții? Ei bine, poziția de onoare pare să se ducă la BTS, pentru noul album „Love Yourself: Tear”, locul al doilea fiind ocupat de „Beerbongs & Bentleyss” al lui Post Malone. Părerile nu sunt deloc împărțite referitor la faptul că ambele discuri au fost comercializate în mai mult de 100.000 de exemplare până pe 24 mai (primul album menționat, în format fizic, iar al doilea, în variantă digitală).

Dacă vrei să îți faci o părere, uite aici un review făcut de noi albumului „And Justice For None”.

Nu mai avem mult de așteptat până să fim siguri de locul pe care îl ocupă una din trupele noastre preferate, din moment ce Top 10 al Billboard 200 va apărea pe 27 mai, duminica aceasta.

Într-un interviu acordat celor de la Rock 108, basistul 5FDP, Chris Kael, spune că strategia de lansare pe piață pentru „And Justice For None” a fost diferită față de cea abordată până acum. „A fost prima oară când am încărcat albumul pe Spotify, încă din prima săptămână de la lansare. În alți ani, nu conta streaming-ul în numărarea albumelor vândute. Acum, au fost alăturate, de unde rezultă că streaming-ul înseamnă o creștere a vânzărilor,” spune Kael.

Cel de-al șaselea album Five Finger Death Punch, „Got Your Six”, a fost vândut în 119.000 de bucăți, în prima săptămână de la lansare, debutând pe locul al doilea în Billboard 200. Deși primele patru discuri ale americanilor au depășit 500.000 de bucăți vândute, nu au ajuns niciodată să ocupe prima poziție. „Got Your Six” a fost cel de-al treilea album consecutiv care a ocupat locul al doilea.

Foto: Facebook