Rock News

Noul album al lui Rob Zombie va apărea odată cu filmul pe care îl regizează, în 2019

Iată planul detaliat pe care și l-a făcut artistul pentru anul în curs.

Rob Zombie a terminat de înregistrat cel mai nou album al său, care va fi lansat la începutul anului 2019.

Vara trecută, Rob și colegii săi de trupă au început să lucreze la follow-up-ul albumului din 2016, „The Electric Warlock Acid Witch Satanic Orgy Celebration Dispenser”, care a reprezentat cel de-al doilea material lansat în colaborare cu chitaristul John 5, cu basistul Piggy D. și cu toboșarul Ginger Fish. Până la lansarea albumului, Zombie i se va alătura regelui shock-rockului, Marilyn Manson, într-un turneu cu 29 de concerte, care va începe la data de 11 iulie. În același timp, cântărețul, fiind și regizor, continuă producția celui mai nou film al său, „3 From Hell”, o continuare a seriei „Casa celor o mie de cadavre” (2003, 2005).

„Pot spune că am terminat albumul, mai mult sau mai puțin, înainte de a începe filmările pentru peliculă,” apune Rob Zombie într-un interviu acordat celor de la SiriuXM. „Încă nu l-am mixat și nu am adăugat elementele finale, dar am ajuns destul de departe. O să începem să îl mixăm în iunie, chiar înaintea turneului lui Manson, sperăm că o să și terminăm – nu știu dacă vom reuși – voi pleca în turneu, mă voi întoarce, apoi mă voi ocupa de film.”

Solistul adaugă faptul că „discul și filmul vor apărea în aceeași perioadă” a anului viitor, dar și că i se pare „incredibil de important” să facă muzică nouă alături de trupa sa. „Consider că oamenii care nu cred că e important au pierdut deja esența apartenenței la o trupă.”

Deși posturile de radio aproape au încetat să difuzeze piesele mai noi ale artistului, după cum relatează și Blabbermouth, fanii nu au nicio problemă cu urmărirea progresului său pe social media. În săptămâna lansării, „The Electric Warlock Acid Witch Satanic Orgy Celebration Dispenser” a debutat pe poziția a șasea în topul Billboard, fiind singurul album hard rock din top 30. 

Pe lângă cariera de muzician, Rob Zombie a regizat deja șapte filme, printre care recentul „31” (2016)„The Lords Of Salem” (2012) și o reimaginare a filmului „Halloween” a lui John Carpenter, care are și partea a doua. Pe lângă toate astea, mai e și scriitor, având propria serie de benzi desenate, „The Haunted World Of El Superbeasto”.

Foto: Guliver / Getty Images

Info: Blabbermouth