Licitația pentru chitara electrică donată și semnată de membrii Dirty Shirt s-a încheiat oficial!
După o cursă strânsă în care pasiunea pentru muzică și dorința de a face bine s-au îmbinat perfect, instrumentul de colecție care a răsunat pe marile scene europene (precum Wacken Open Air și PolandRock) și-a găsit un nou proprietar.
Norocosul câștigător al licitației este Mihaela Prisacariu, cu o ofertă finală de 8000 de lei! Bikers For Humanity îi mulțumește din suflet pentru sprijin și pentru că s-a alăturat cauzei!
Toate fondurile strânse în urma acestei licitații vor merge direct către achiziționarea materialelor de construcții pentru Centrul Terapeutic pentru Copiii cu Autism din Farcaș (județul Vrancea), proiect realizat de Bikers For Humanity în parteneriat cu Asociația „Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor”. Centrul va oferi sesiuni de terapie și consultanță atât copiilor, cât și părinților lor. Fundațiile pentru cele patru clădiri ale proiectului au fost așternute de 365 de voluntari motocicliști vara trecută, iar construcția pavilionului „Bikers For Humanity” va fi finalizată în vara anului 2027.
Bikers For Humanity își arată recunoștința față de Dirty Shirt și Mihaela pentru generozitate și prietenie, dar și tuturor celor care au participat, au distribuit și au licitat în aceste zile. Fiecare gest aduce voluntarii BFH mai aproape de finalizarea centrului care va oferi consiliere, terapie și sprijin copiilor și părinților din comunitate.
Cum puteți susține în continuare Bikers For Humanity:
Chiar dacă licitația s-a încheiat, proiectul nostru continuă! Puteți sprijini în continuare activitatea BFH cu un SMS la 8844 cu textul „BFH” (pentru o donație lunară de 2 euro) sau prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. Aflați toate modalitățile de implicare în secțiunea „SUSȚINE-NE” de pe site-ul oficial bikersforhumanity.ro.
Împreună suntem Bikers For Humanity!

























