Trupa belgiană de thrash metal Objector ajunge pentru prima dată în România, printr-un turneu de weekend, cu trei concerte, iar seara de 19 septembrie, la Omen Bar din București, este ultimul popas — şi cel care închide turneul. Cvartetul, cunoscut pentru un sunet descris chiar de ei drept „un pic Slayerly Kreated”, va fi susținut la București de două trupe locale, Lost Sanity şi Saurion. Înainte de a ajunge în Capitală, Objector mai susțin câte un concert în Timișoara (17.09) şi Craiova (18.09).
Turneul, oraş cu oraş
17 septembrie — Timișoara, Nemesis Art Club (Strada Hector, 300054 Timișoara)
Ușile se deschid la 19:00, prima trupă intră pe scenă la 20:00. Local support: Chainstruck (RO), trupă de thrash formată în 2024, care — spun ei înșiși — nu încearcă să reinventeze roata, ci doar să cânte repede, tare, şi să lase fiecare sală puțin mai răvășită decât au găsit-o.
Detalii eveniment: https://www.facebook.com/events/1515260090116734/
18 septembrie — Craiova, Casa de Cultură a Studenților (MetalBunker, ediția a XIV-a) (Strada Eugeniu Carada 10, 200390 Craiova)
Objector vor fi capul de afiș al primei seri de festival, alături de Mental District, Ruyned, Doomsday Astronaut şi Aeon Of Death. Festivalul se desfășoară pe durata a două zile (18–19 septembrie).
Bilete disponibile pe iaBilet.ro:
https://www.iabilet.ro/bilete-craiova-metal-bunker-xiv-130447/
Iar pentru a treia zi, turneul se încheie la București.
19 septembrie — București, Omen Bar (Strada Gabroveni 14, 030167 București)
Ușile se deschid la 19:00, prima trupă intră pe scenă la 20:00. Local support: Lost Sanity (metalcore agresiv, cu breakdown-uri puternice şi mix de voci clean/scream) şi Saurion (progressive melodic death metal, trupă tânără, dar ambițioasă, din scena locală).
Detalii eveniment: https://www.facebook.com/events/1507549801133987
Despre trupa Objector
Formată în Belgia în 2007, Objector cântă un thrash metal direct şi agresiv, construit pe riff-uri, viteză şi energie old-school thrash metal, cu influențe clare din Slayer, Kreator, Exodus şi Testament. După debutul „Stand Your Ground” (2013, DIY) şi albumul „Social Intolerance” (2018), trupa a câștigat în 2023 Wacken Metal Battle Belgium, reprezentând Belgia la finala internațională Metal Battle de la Wacken Open Air. În 2024 au lansat EP-ul „Slave New World” — cinci piese rapide, nervoase şi fără compromis. Acum două săptămâni, Objector au susținut două concerte în Finlanda: pe 28 august, la Kouvola, şi pe 29 august, la Speed Metal Party, în Tampere, alături de Angelus Apatrida. „We come to chew bubblegum and kick ass... and we're all out of bubblegum!” — fraza cu care Objector își deschid, de obicei, concertele.




























