Costin Giurgea de la „SuperSpeed” a fost invitat azi-dimineață la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și a discutat avantajele și dezavantajele pe care unele tipuri de mașini le prezintă pentru părinți. Atât invitatul cât și Exrahu au devenit recent tătici.
Răzvan a povestit că mașina cu două uși deja i-a dat bătăi de cap în viața sa de părinte. A povestit că atunci când s-a dus să își ia copilul de la maternitate, a realizat că a monta scoica prin ușa din față nu-i deloc ușor. Însă, Costin a pus problema altfel. „Când vrei să îți cumperi o mașină trebuie să îți pui câteva întrebări. „Care e bugetul tău?, Ce vrei să faci cu mașina? Și aș adăuga pentru situația de față și «Ce vrei să transmiți copilului?»”, a explicat acesta. Că doar nu vrem să ne facem de râs de față cu copiii. Trebuie să avem o prestanță atunci când îi strigăm:
Haideți la-nghețată!
„Viteza nu a omorât niciodată pe nimeni. Oprirea bruscă îți face felul!”
Invitatul a mai spus că un tip de mașină potrivit pentru părinți este break-ul, care este destul de încăpătoare, nu este nici foarte mare, iar portbagajul are spațiu pentru o familie. Adio mașini sport, adio grandorii SUV-ului, tătici!
Mai multe detalii despre mașini, despre viitorul electric și despre fiabilitate găsiți în intervenția integrală din podcastul „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”.





























