La finele anilor ’90, Napster devenise foarte rapid un fenomen. Lansată în 1999, platforma le permitea utilizatorilor să distribuie gratuit fișiere, iar în scurt timp, milioane de utilizatori făceau schimb de muzică fără a plăti, punând sub presiune modelul tradițional al industriei muzicale.
Pentru prima dată, accesul la muzică nu mai depindea de magazine sau de suporturi fizice, ci de o conexiune la internet. Această schimbare radicală a fost percepută de casele de discuri și artiști ca o amenințare directă.
Conflictul a izbucnit după ce Metallica a descoperit că demo-ul piesei „I Disappear”, înregistrată pentru coloana sonoră a filmului „Mission: Impossible II”, circula pe Napster înainte de lansarea oficială și chiar mai mult, melodia ajunsese deja să fie difuzată de radiouri. Ce a urmat a fost și mai alarmant pentru trupă. Nu doar o piesă, ci întreaga discografie era depdată disponibilă gratuit.
Acțiunea legală depusă în California a acuzat Napster că facilitează încălcarea drepturilor de autor la scară largă. Trupa a cerut despăgubiri de cel puțin 10 milioane de dolari, estimând pierderi de 100 000 de dolari pentru fiecare copie distribuită ilegal. În cuvintele lui Lars Ulrich platforma „ne-a confiscat muzica fără să ceară permisiunea” și a mers mai departe decât orice alt artist până atunci. Discursul public al lui Ulrich a fost extrem de dur. El a comparat schimbul de fișiere cu „trafic de bunuri furate” și a insistat că acțiunea este „moral și legal greșită” .
În fața Senatului SUA, în iulie 2000, Ulrich a argumentat că problema nu este de tehnologie, ci una de principiu: artiștii trebuie să decidă când și cum este distribuită muzica lor.
Dacă în instanță Metallica avea argumente solide, în spațiul public lucrurile au stat diferit. Pentru milioane de utilizatori, Napster nu era un instrument de piraterie, ci o revoluție a accesului liber la muzică.
Imaginea trupei a avut de suferit rapid. În timpul galei MTV Video Music Awards din 2000, Lars Ulrich a fost huiduit, iar fondatorul Napster, Shawn Fanning, a apărut ironic purtând un tricou Metallica, spunând: „I borrowed this shirt from a friend”.
Metallica devenise, peste noapte, simbolul unei industrii percepute ca rigidă și lacomă, în timp ce Napster era văzut ca un simbol al libertății digitale.
Shawn Fanning, Getty Images.
Metallica a câștigat în instanță, iar Napster a fost obligată să filtreze conținutul protejat. Incapacitatea de a controla distribuția ilegală a dus la închiderea serviciului în 2001.
Dar victoria juridică a fost ambiguă. După cum observa retrospectiv presa, procesul „a schimbat industria muzicală pentru totdeauna”, însă nu în sensul dorit de artiști. Modelul Napster nu a dispărut, ci a evoluat. În locul descărcărilor ilegale au apărut platforme legale de streaming, iar consumul digital a devenit norma.
„A fost o luptă de stradă, nu o cruciadă”
În interviuri ulterioare, Ulrich a insistat că procesul nu a fost conceput ca o bătălie ideologică pentru industrie, ci ca o reacție instinctivă la pierderea controlului. În ceea ce privește unul dintre cele mai contestate aspecte ale procesului, și anume, presupusa motivație financiară a trupei în acest proces, acesta a fost respins constant de Ulrich, inclusiv în interviuri de la vremea respectivă, cât și ulterior, accentuând că pierderile erau minime:
„Sunt mărunțiș… procesul ne costă de zece ori mai mult”, își aducea el aminte în 2023 într-un interviu pentru Consequence.net.
Au trecut mai bine de 20 de ani de la acel caz, iar între timp streamingul a devenit forma dominantă de consum muzical, deși prin servicii plătite precum Spotify sau Apple Music.
Deși unii încă păstrează resentimente față de Ulrich din perioada Napster, toboșarul are acum o perspectivă diferită, în contextul actual al industriei muzicale. Într-un interviu pentru podcastul „SmartLess”, moderat de actorii Jason Bateman, Sean Hayes și Will Arnett, muzicianul a spus că se bucură că fanii continuă să asculte Metallica, indiferent cum ajung la muzică.
„Ei bine, evident, lucrurile s-au schimbat destul de mult”, a spus Ulrich. „Și în industria voastră se întâmplă unele dintre lucrurile cu care ne confruntam noi acum 20 de ani. Privind imaginea de ansamblu, și știu că poate suna ca o eschivă, mă bucur pur și simplu că naiba îi mai pasă cuiva de ceea ce facem, că vin să ne vadă live și că încă ne ascultă în streaming, ne cumpără sau ne fură discurile, sau oricum”.
Ulrich a continuat:
„Cred că implicarea în sine este triumful și victoria. Evident, este mult, mult mai greu pentru multe dintre trupele tinere în zilele noastre, pentru că nu mai primesc sprijinul caselor de discuri pentru lucruri de bază, cum ar fi echipamentele sau susținerea turneelor. Așadar, situația este foarte diferită”.
De la Napster la Spotify
Dacă procesul împotriva Napster a marcat începutul unei crize pentru industria muzicală, traseul lui Sean Parker, colaboratorul lui Shawn Fanning la Napster, arată cum aceeași criză a fost ulterior transformată în oportunitate. Spre deosebire de Shawn Fanning, Parker a rămas în centrul jocului și a devenit unul dintre arhitecții new-media. După episodul Napster, a avut un rol-cheie în dezvoltarea timpurie a Facebook și, mai relevant pentru industria muzicală, a fost un susținător decisiv al Spotify, contribuind la negocierile cu marile case de discuri într-un moment în care acestea încă priveau streamingul cu neîncredere.
Foto: Getty Images.
