Halford povestește că inspirația pentru melodie a venit din realitatea zilnică reflectată de jurnalele TV: conflicte sociale, greve, revolte de stradă, furia și suferința clasei muncitoare britanice. „Breaking the Law este un cântec al revoluției. În fiecare seară vedeai la știri durerea și disperarea atâtor oameni care ieșeau în stradă din furie”, explică muzicianul. Pentru el, piesa a devenit o reacție directă la climatul tensionat al epocii.
Documentarul folosește imagini de arhivă cu Margaret Thatcher, surprinsă vorbind despre violențele din timpul grevei minerilor din 1984–1985, când peste 11.000 de persoane au fost arestate. Deși evenimentele sunt ulterioare lansării albumului „British Steel”, ele ilustrează ruptura profundă din societatea britanică din perioada Thatcher, un context în care mesajul piesei a căpătat o semnificație și mai puternică.
Halford revine și asupra celebrului videoclip „Breaking the Law”, în care membrii trupei jefuiesc simbolic o bancă pentru a recupera un disc de aur. „Poate că a fost o metaforă”, spune el, „pentru ideea că nu poți închide această muzică, nu o poți pune după gratii”. Gestul devine astfel o declarație despre libertatea expresiei și forța rockului de a sfida autoritatea.
The Ballad of Judas Priest este co-regizat de Sam Dunn și Tom Morello și reunește interviuri cu figuri esențiale ale rockului și metalului, printre care Dave Grohl, regretatul Ozzy Osbourne, Kirk Hammett, Billy Corgan, Lzzy Hale, Jack Black, Scott Ian și Daryl McDaniels (Run-DMC), alături de membrii trupei Judas Priest.
Documentarul a avut premiera mondială pe 15 februarie, în cadrul celei de-a 76-a ediții a Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Imagini Getty de la conferința de presă:































