La sfârșitul anilor ’60, Roger Taylor și Freddie Bulsara stăteau întinși pe podea, ascultând „Electric Ladyland” și vorbind despre viitorul lor. „Eu și Fred nu ne pricepeam la fumat iarbă”, spune Taylor, cinci decenii mai târziu. „Aveam senzația că îmi ia foc ceafa. Nu mi-a priit niciodată”.
Chiar înainte ca Bulsara să se alăture trupei care va deveni Queen și să-și ia numele de Freddie Mercury, el și Taylor împărtășeau un stil vestimentar bogat în catifea, o pasiune pentru Jimi Hendrix și ambiții mari. „Voiam să fim cei mai buni”, spune Taylor. „Ne doream cu adevărat succesul” .
Pe atunci, Farrokh era student la Ealing Art College și le spunea tuturor că va deveni celebru. Când colegii îl întrebau dacă va fi „mai mare decât Hendrix”, răspunsul venea instant: „Da. O să fiu mega”. În același timp, însă, se privea în oglindă și se întreba de ce este „atât de urât”.
Freddie ținea o fotografie cu Hendrix pe oglindă, desena schițe de costume și îl văzuse în concert de foarte multe ori. Hendrix „trăia tot ce voiam să fiu”, spunea mai târziu. Bulsara voia să se transforme, să-și șteargă trecutul de copil timid. Vorbea rar despre copilăria sa privilegiată din Zanzibar, părinții parsi și religia zoroastriană. Între 8 și 16 ani a fost la un internat de elită în India. Familia sa a fugit în Marea Britanie în 1964, după revoluția din Zanzibar.
În Londra, a gravitat în jurul trupei Smile, unde cântau Brian May și Roger Taylor. Nu a fost o alegere evidentă pentru ei. Taylor avea să recunoască mai târziu că tânărul Bulsara nu era „un mare cântăreț” la început, ci doar o voce puternică, dar neșlefuită și pe care nu și-o putea controla. Dar avea ceva mai rar: viziune. Când vocalistul trupei Smile a plecat, el a făcut pasul decisiv: s-a alăturat formației și a propus un nume care i-a incomodat inițial pe colegi – Queen.
„Chiar și atunci când Freddie nu era cunoscut, în mintea lui era Jimi Hendrix. Iar eu i-am oferit posibilitatea să transforme asta în realitate”, a povestit ulterior Brian May.
Odată cu noul nume a venit și noua identitate. Farrokh Bulsara a devenit Freddie Mercury. „S-a creat singur”, spune Roger Taylor. „A forjat această persoană din nimic”. Conform lui Taylor, Freddie era „mind over matter”: a vrut atât de tare să fie star, încât realitatea s-a conformat.
Pe scenă, orice urmă de nesiguranță dispărea. Freddie Mercury devenea un personaj complet diferit, mai degrabă expansiv și magnetic, la polul opus de cum îl cunoșteau colegii de internat. Fie că apărea în costume din mătase și satin în perioada „Killer Queen”, fie că domina scena de la Live Aid în 1985 doar într-un maiou alb și blugi, avea o autoritate aproape fizică asupra publicului.
În 1975, Queen a lansat piesa care avea să devină punctul lor de cotitură, „Bohemian Rhapsody”. Difuzată pentru prima dată la radio în Marea Britanie în octombrie 1975 și lansată ca single la finalul acelei luni, piesa a sfidat orice regulă a industriei muzicale: structură neobișnuită, secțiuni de operă, lipsa unui refren clasic. Freddie Mercury compusese piesa în mare parte în mintea lui, înainte de a ajunge în studio. „Totul era în capul lui”, își aminteau colegii.
Nici astăzi nu există un consens clar despre semnificația ei. Mercury nu a explicat-o niciodată. „Oamenii mă întreabă și le spun că nu știu”, spunea el. Managerul John Reid credea că piesa reflectă lupta lui Freddie cu propria identitate, inclusiv sexuală. Roger Taylor a respins această interpretare ca fiind prea rigidă, spunând că piesa e mai degrabă „plină de imagini frumoase și o nebunie à la Lewis Carroll”.
În jurul acestui cântec s-a construit nu doar un mit muzical, ci și o demonstrație de ambiție. Queen a marjat acolo unde nici o trupă nu îndrăznise. În grădina lui Roger Taylor se află și astăzi o statuie uriașă a lui Mercury și gongul celebru auzit la finalul piesei. „Îmi amintesc că Led Zeppelin aveau un gong”, spune Taylor. „Așa că noi am avut unul mult mai mare. Un fel de competiție penibilă”.
Dincolo de magnetismul de pe scenă, de toată grandoare sau excesele, Freddie Mercury a știut să-și păstreze autoironia. Oricât de mari deveniseră Queen, el introducea mereu o distanță prin umor, printr-o privire complice, printr-un zâmbet care spunea: „Îmi place să fac haz de mine, nu iau lucrurile prea în serios”. „Nu aș purta hainele astea dacă aș fi o persoană serioasă”.
Foto: Getty Images.
