Vocea sa distinctivă, carisma și abilitatea de a combina blues-ul clasic cu hard rock-ul au făcut din Coverdale o emblemă a anilor 80-90. Retragerea din 2025 marchează sfârșitul unei călătorii remarcabile, cu o moștenire care continuă să inspire și să motiveze generațiile noi de artiști.
Perioada Deep Purple
Coverdale a devenit membru Deep Purple în 1973, după ce a trimis un demo și a trecut audiția, iar vocea sa „masculină, cu tentă blues” a fost apreciată de Ritchie Blackmore. Managerii trupei l-au sfătuit să își schimbe imaginea, numele, să renunțe la ochelari, să slăbească și să își modifice coafura. S-a conformat, până la schimbarea numelui. Ulterior a povestit că în timpul audiției a simțit tensiunea generată de atitudinea distantă a lui Blackmore, dar a recunoscut și oportunitatea de a învăța, simțindu-se „luat sub aripa lui”.
Momentul era oricum tensionat pentru trupă. Coverdale a adus o voce mai soul și blues, diferită de abordarea anterioară, iar asta a schimbat direcția sonoră a formației. Cu el la microfon, Purple au scos trei albume, „Burn”, „Stormbringer” și „Come Taste the Band”, materiale care au lăsat în urmă piese apreciate și o etapă distinctă în istoria trupei. Perioada a fost intensă și scurtă, dar a contribuit decisiv la maturizarea artistică a lui Coverdale și la drumul care l-a dus ulterior spre Whitesnake.
A părăsit Deep Purple în 1976 după destrămarea formulei Mark IV. Trupa trecea prin tensiuni interne majore, probleme de management, epuizare după ani de turnee și un interes în scădere al publicului. În plus, atât Coverdale, cât și colegii lui simțeau că proiectul nu mai are direcție creativă.
Când Jon Lord și Ian Paice au decis că nu mai pot continua, Coverdale a înțeles că era finalul și a anunțat la rândul lui că pleacă.
Începuturile Whitesnake
După ce Purple s-a destrămat, Coverdale a lucrat la două albume solo. În timpul acelor sesiuni și al primelor concerte, și-a dat seama că preferă o trupă completă, nu formula de artist solo cu muzicieni „închiriați”. Așa a început să strângă o echipă stabilă, care în 1978 a devenit oficial Whitesnake, un grup construit după ADN-ul lui: blues, rock britanic și un sound direct, fără artificii.
Primul album, „Trouble” (1978), a prins bine, iar următoarele le-au consolidat treptat reputația în Marea Britanie. În anii ’80, Whitesnake a explodat la nivel internațional, datorită unor hituri precum „Here I Go Again”, „Is This Love” și „Fool for Your Loving”, iar albumul lor din 1987, „Whitesnake”, a fost certificat de opt ori platină în Statele Unite, marcând apogeul succesului lor comercial. Un rol important în sunetul distinctiv al trupei l-a avut și Adrian Vandenberg, chitaristul olandez, ale cărui riffuri și solo-uri au adus un plus, contribuind semnificativ la identitatea Whitesnake în perioada de glorie internațională.
Sucesul trupei a venit nu doar prin vocea puternică și carismatică a lui Coverdale, ci și prin riffurile memorabile, videoclipurile energice și capacitatea de a combina blues-ul clasic cu hard rock-ul glam al vremii, ceea ce a făcut din Whitesnake un nume de referință în muzica rock internațională.
Rivalitatea și asemănările cu Robert Plant
În anii ’90, Coverdale a colaborat cu Jimmy Page, chitaristul Led Zeppelin, lansând în 1993 albumul „Coverdale/ Page”. Publicația Record Collector a numit discul cel mai bun lucru făcut de Page de la destrămarea Led Zeppelin, în timp ce Metal Hammer remarca la vremea respectivă evoluția vocală a lui Coverdale, văzând în album un moment în care acesta sună mult mai încrezător decât în albumele Whitesnake precedente.
Lucrurile nu erau ca pe roze însă. Mai mulți critici l-au acuzat Coverdale că încearcă să imite vocea lui Robert Plant. Tom Moon de la Philadelphia Inquirer l-a descris drept un „wannabe Plant” fără prea multă personalitate. Plant însuși i-a găsit porecla „David Cover‑version”, sugerând că îl vede ca pe un imitator și că îi „găsește integritatea discutabilă”, atât timp cât Whitesnake a ajuns să semene prea mult cu Led Zeppelin.
Coverdale a răspuns acestor critici afirmând că, lucrând cu Page, „comparațiile sunt inevitabile”, dar nu crede că e o clonă.
În 2013, Coverdale și-a cerut scuze față de Plant, l-a asigurat că îl respectă profund ca artist și om și ar vrea să îi ofere o bere și să repare relația.
După colaborarea cu Jimmy Page, Coverdale s-a întors la Whitesnake, relansând trupa și lansând albume precum „Restless Heart” (1997), continuând să susțină turnee internaționale în Europa, Japonia și America de Nord, în timp ce se confrunta cu probleme de sănătate care îi afectau prestațiile live.
Live-urile trupei s-au încheiat odată cu ultimul concert la Hellfest în 2022, iar în 2025 Coverdale a anunțat retragerea oficială din muzică pentru a se bucura de pensionare și viața personală.
Foto: Getty Images.
