Lansat în martie 2022, turneul a devenit deja un reper istoric: 225 de concerte, peste 12 milioane de spectatori și încasări de 1,38 miliarde de dolari, prima dată când un turneu rock a depășit pragul miliardului. Totodată, Coldplay a încercat să transforme experiența într-un demers responsabil: reducerea emisiilor de CO₂ cu până la 47% față de turneul precedent, plantarea a cinci milioane de copaci, baterii reutilizabile dezvoltate alături de BMW și biletele „Infinity Tickets”, gândite pentru a rămâne accesibile publicului larg.
Pentru România, „Music of the Spheres” a însemnat un moment unic. Vara trecută, Coldplay a urcat pentru prima oară pe scena de la București, cu două seri consecutive sold out pe Arena Națională, adunând peste 100 000 de fani și marcând debutul oficial în fața publicului român.
Foto: Getty Images.