Anunțul a fost făcut de prezentatorul BBC WM, Ed James, care a precizat că dricul va merge până la Black Sabbath Bridge și banca memorială dedicată artistului, locuri unde mii de fani au depus flori și mesaje de adio.
Primarul orașului Birmingham, Zafar Iqbal, a declarat pentru BBC: „Îi vom aduce un ultim omagiu uneia dintre cele mai mari legende ale orașului nostru.” Ozzy Osbourne s-a stins din viață pe 22 iulie, la vârsta de 76 de ani.
Decesul său a venit la mai puțin de trei săptămâni după ce urcase pe scenă alături de colegii din Black Sabbath pentru concertul de adio, „Back to the Beginning”, care a marcat ultima apariție live a trupei și a lui Ozzy. Concertul a strâns peste un milion de lire sterline pentru organizații caritabile locale, care sprijină cauze dedicate copiilor și tratamente pentru boala Parkinson – afecțiune cu care Osbourne a fost diagnosticat în 2003.
Procesiunea din Birmingham are loc înaintea unei ceremonii funerare private și le oferă membrilor familiei ocazia de a vedea omagiile lăsate de fani: flori, mesaje și obiecte comemorative. Familia Osbourne a suportat toate costurile legate de eveniment și procesiune.
Oameni din întreaga lume - din Mexic, SUA, Polonia și nu numai - au călătorit la Birmingham pentru a-și exprima recunoștința și respectul, transformând Black Sabbath Bridge într-un veritabil altar public dedicat legendarului muzician.
În 2011, Ozzy Osbourne declara pentru The Times ce își dorea de la propria înmormântare. Muzica nu era importantă pentru el, spunea.
„Dar vreau să fiu sigur că va fi o sărbătoare, nu un festival al jelaniei”.
Foto: Getty Images.