Artistul a petrecut o zi alături de echipa sanctuarului, participând la hrănirea urșilor salvați și aflând poveștile animalelor care au fost recuperate din captivitate, după ce au fost ținute în cuști la circuri, hoteluri, restaurante sau benzinării. Turul i-a fost ghidat de fondatoarea sanctuarului, Cristina Lapiș, și de soțul acesteia, Roger.

La finalul vizitei, Alex Terrible a primit certificate de adopție și a anunțat că va sponsoriza timp de un an trei urși din sanctuar. Unul dintre aceștia va purta numele *Alex The Terrible*.
„Cu siguranță mă voi întoarce aici, iar data viitoare îmi voi aduce soția și fiul”, a scris muzicianul pe rețelele de socializare.
Vizita are loc în contextul participării trupei Slaughter to Prevail la *Rockstadt Extreme Fest 2026*, desfășurat la Ghimbav, lângă Brașov.




























