Cosmin Lupu a lansat „Everest - After Dark”

După o lună de la apariția primului său album instrumental, „Everest", chitaristul și compozitorul Cosmin Lupu revine cu o extensie sonoră curajoasă și neașteptată: „Everest – After Dark", o colecție de 7 remixuri orientate către diferite stiluri de muzică electronică.

La o lună după lansarea primului său album instrumental, „Everest", chitaristul și compozitorul Cosmin Lupu propune o continuare sonoră surprinzătoare și îndrăzneață: „Everest – After Dark", un material ce reunește 7 remixuri inspirate din diverse ramuri ale muzicii electronice.

Însoțit de un after movie al concertului de lansare (semnat de Andrei Ionuț, poreclit „Dhope”, și Andreea Stanciu), acest nou material reprezintă o reflecție artistică și o deschidere spre alte orizonturi sonore.

„Mă bucur să pot extinde perspectiva muzicii mele și în alte direcții. Împreună cu Sebastian Drăgulescu, am conceput acest material cu scopul de a explora modurile în care chitara electrică poate deveni un ingredient organic în peisaje muzicale unde, în mod tradițional, nu se regăsește. Sper ca această variantă a albumului să stârnească curiozitate și să bucure cât mai mulți ascultători”, a declarat Cosmin Lupu.

„Everest – After Dark" a fost produs împreună cu Sebastian Drăgulescu, cu sprijinul lui Andy Dragomir și Dan Niculescu (producție, mixaj, masterizare), iar identitatea vizuală poartă semnătura lui Dhope. Materialul este disponibil deja pe principalele platforme de streaming.

Web radios