Rock News

Cele patru fețe Vița de Vie - 3: ACU2TIC 360

În seara de 17 noiembrie, pe scena Sălii Palatului vor răsuna acordurile tuturor celor patru personalități Vița de Vie într-un concert la 360 de grade. Cu mai puțin de o lună de așteptare rămasă, iată câteva piese care definesc cea de-a treia identitate a trupei, ACU2TIC.

În mai puțin de o lună, Vița de Vie va susține un mega-concert 360 de grade, în care cele patru personalități ale trupei vor fi reunite pe scena Sălii Palatului

După revigorantul electric, care le-a încununat cariera, și după emoția acordurilor acustice, cea de-a treia personalitate a trupei rock ia forma focului de tabără împărțit la două chitări, două voci și a simplității vieții.

„În toată hărmălaia asta care se întâmplă în jurul nostru de 27 de ani și pe măsură ce înaintez în vârstă mi se face din ce în ce mai tare dor de copilul, de adolescentul Adrian Despot care, în perioada liceului, mai degrabă își uita ghiozdanul acasă și pleca tot timpul cu chitara după el”, a declarat solistul trupei. „Și uite că mi s-a făcut foarte dor de perioada aia în care lucrurile erau simple și, împreună cu Cezar, am zis să profităm de faptul că am strâns atâtea melodii de la Vița de Vie, să le facem o variantă acustică simplificată, aproape folk și să ne readucem aminte practic de simplitatea lucrurilor și de cum erau ele atunci când viața era pur și simplu frumoasă”, declară artistul în continuare.


O vizită a Viței de Vie în studioul Rock FM după lansarea albumul „Șase (-)” din 2018 ni i-a adus ca invitați pe Adrian Despot (voce) și pe Cezar Popescu (chitară) la matinalul „Morning Glory cu Exarhu”. Băieții au interpretat versiunea acustică în doi a single-ului „Pe plajă-n Vamă la 5” (1:18), pe care gazda emisiunii l-a condimentat, cu un final nonconformist, conținând tradiționalul sunet scos de curcani în show-ul matinal. 


Nouă luni mai târziu, fanii trupei au putut auzi la Cluj, pe scena Mox Fest (Music Outdoor Experience), două dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul Vița de Vie în formatul acu2tic:

„Alungă tăcerea”


„Iamma”


Odată cu acu2tic, până la simfonic mai e un pas, cum de altfel mai e și până la concertul Vița de Vie 360˚, în seara de 17 noiembrie, atunci când perspectiva panoramică a formației de rock alternativ va putea fi admirată, ascultată și simțită de public la Sala Palatului. Biletele sunt disponibile pe kimaro.iabilet.ro