Rock News

Muzică nouă de la Ghost și un video în premieră din 1975 cu Pink Floyd. Ce se mai întâmplă în muzica rock?

Ca în fiecare săptămână, luni de la 16.30 ajung în studioul #RockFM, în direct la „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” pentru a povesti despre ce se mai întâmplă interesant în muzica rock.

Muzică nouă de la trupa Ghost 

După multe zvonuri și lungi dezbateri ale rockerilor din întreaga lume, trupa Ghost a confirmat faptul că va lansa un  EP înainte de a porni în turneul de anul acesta. Materialul se numește „Phantomime” și va apărea pe 18 mai. Vestea lansării sale a venit la pachet cu cu premiera unui clip pentru cover-ul lor făcut cu piesa „Jesus He Knows Me”, a trupei Genesis, apărută pe albumul „We Can’t Dance” din 1991. 


Peter Gabriel, fostul membru Genesis, a lansatpiesa care dă titlul următorului său album solo. 

Piesa se numește „i/o” și a fost făcută publică în ziua cu lună plină a acestei luni, respectând astfel tradiția celorlalte single-uri de pe album. Cu alte cuvinte, încă din ianuarie de când artistul a anunțat prima oară albumul, el a scos câte un single în fiecare zi cu lună plină a fiecărei luni de până acum. Deși încă nu avem o dată oficială de lansare a albumului, recomandarea mea e să ascultați noul single Peter Gabriel, o piesă emoționantă cu un mesaj foarte frumos. Totodată, alături de single, artistul a publicat pe contul personal de YouTube, un clip documentar în care explică, pe larg, gândurile și semnificațiile din spatele piesei și a conceptului de pe noul său disc. 





Imagini nemaivăzute până acum cu Pink Floyd au fost făcute publice. 

E vorba de o filmare rară din 1975, când trupa se afla în turneul din Statele Unite ale Americii, prin care promova unul dintre cele mai cunoscutealbume ale formației și printre cele mai clasice și căutate discuri ale tuturor timpurilor, „The Dark Side of The Moon”. Setlist-ul conține, de asemenea, piese din „Wish You Were Here”, precum și o parte din faimoasa compoziție „Echoes”. 


Puțin timp ne mai desparte de „72 seasons”, noul album Metallica. 

De vineri, 14 aprilie, discul va fi disponibil pe platformele de streaming, însă nu uitați că cei curioși au ocazia de a merge în multe dintre cinematografele din țară joi seară, 13 aprilie, pentru a fi primii care ascultă, în premieră mondială „72 seasons” și pentru a vedea diferite interviuri și materiale cu membrii trupei care povestesc detalii din spatele lansării discului.