„Norul Nouă” se lansează în mainstream mâine, 24 martie. Aproape un an a trecut de la prima mea discuție cu Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks, și cu colegii săi Andrei Zamfir (chitară), Cristian Chiru (bass) și John Ciurea (tobe) despre albumul ăsta. Abia lansaseră „Aici, acum”, primul extras de pe noul disc. Iată că un an mai târziu, băieții mi-au dat șansa să fiu printre primii care aud varianta finală a albumului, așa că am apucat să adun câteva gânduri pe care le puteți citit în exclusivitate înainte de a auzi mâine întreg materialul discografic. 

Am petrecut ultima săptămână ascultând acest album, iar prima oară l-am pus într-o noapte să curgă cap – coadă doar ca să-l aud. Abia apoi l-am tot ascultat ca să-l și ascult! Asta îmi place mie să fac cu un album. Vreau mai întâi să văd unde mă duce el, fără să îmi deschid „senzorii analitici”. Și încă am fresh în minte prima senzație pe care mi-a transmis-o.

„Norul Nouă” e albumul ideal pentru „colecția” primăvară – vară. Are vibe-ul unei zile senine în care ai o cămașă vaporoasă și cool direct pe piele, la care îți permiți să lași doi, trei nasturi deschiși în plus, în timp ce îți porți ochelarii preferați de soare, vântul îți bate prin păr și pare că în jurul tău viața e superbă și cu siguranță merită să savurezi fiecare strop din ea. Așa s-a simțit primul meu contact cu noul material discografic The Mono Jacks. Sunt convins că cel puțin o parte din piesele de pe el vor fi companionul meu ideal pentru drumurile lungi la volan. 

După ce l-am auzit, am vrut să-l și ascult. Și cu cât mă întorceam mai mult la el, mi-am dat seama că pentru mine sună ca un traseu al maturizării interioare pe care cei patru Mono Jacks l-au pavat în albumul ăsta. 

Mereu am spus că, pentru mine, un album nu trebuie să fie o adunătură random de piese care n-au legătură între ele. Aia se numește compilație. Un album e pentru muzician cum e un lungmetraj pentru regizor. Are nevoie de un concept în spate. Și mă bucur să spun că „Norul nouă” chiar e un album. El trece, cu fiecare piesă, printr-un traseu de maturizare interioară a omului modern pentru care viața a ajuns doar o fugă continuă, de-a lungul căreia  mulți dintre noi ajung să piardă esența a cine sunt cu adevărat. 

Albumul e ca un ciclu al căutărilor umane pentru un sens. Mecanismul e simplu: „alerg, mă pierd, deschid ochii, mă caut, greșesc, mă ridic, o iau de la capăt și nu mă opresc până nu ajung unde trebuie să fiu”. Se spune că o creație și ceea ce transmite ea denotă etapa vieții în care află artistul respectiv. Pare că băieții din The Mono Jacks au trecut printr-o călătorie de căutare, ca noi toți, și că acum sunt unde trebuie. 

Rockerii alternativi încep albumul cu dreptul. Deschiderea e esențială în orice. În fotbal, în muzică, fie pe un disc sau la concerte, sau în teatru și film. „O să încep de luni” e genul de melodie care te face să întorci capul și să zici „a, ce tare. Ce-i asta?!”. Muzical, are tipul de agitație a orașului aglomerat în care oamenii merg fiecare în direcția proprie, iar dacă-i privești de undeva de sus par niște furnicuțe într-un mușuroi. De fapt, despre acel ritm alert vorbește. Despre omul care aleargă mereu și se minte că orice își propune să facă pentru el, o va face de luni. Dacă te-ai regăsit vreodată în punctul ăla, înseamnă că ceva trebuie schimbat! No shame, suntem amândoi în aceeași barcă. 

Doru Trăscău: „Am adunat mult prea multă durere” 

După ce discul te face să plutești muzical pe „Râuri albe”, primești „Un semn”, a treia piesă din setlist. Piesa e poate cel mai tulburător track al albumului. Muzical, instrumentele trec într-un registru hard rock, vocea lui Doru ajunge la ambitusul unui strigăt de disperare, iar versurile fac trimiteri la o sinucidere metaforică. În traseul de care vorbeam mai sus, după ce alergăm neîncetat și ignorăm viața, toți ajungem să obosim și să simțim că am acumulat „prea multă durere”, ne simțim încordați, stresați și devine to mai clar că trebuie să schimbăm ceva. Doru spune în versuri: „O să sar în gol / O să plonjez / Sunt eliberat”. O trimitere directă la o suprimare a laturii tale pe care nu ți-o mai dorești. Sunt momente când ai nevoie să îngropi omul pe care-l vedeai ieri în oglindă pentru a deveni versiunea ta schimbată de mâine. 

„Aici, acum” rămâne piesa mea preferată de pe „Norul nouă”. După săritura în gol din „Un semn”, track-ul ăsta se simte ca o renaștere individuală. Dintr-o dată, orașul e la fel de aglomerat, dar tu „poți să decizi din nou” și „lumea ia forma ta”. Muzical, vocea lui Doru și chitara lui Andrei se îmbină triumfal în piesa asta și creează un sentiment de eliberare. Superbe versurile: „Uitându-ne în urmă, totul capătă un sens/ Într-o zi vei privi către azi în trecut / Vei zâmbi și vei ști ce rost a avut”, care par a fi mesajul omului pregătit să înceapă o viață nouă și de azi vede înainte o mare de posibilități. 

„Undeva” e următorul pas în traseul maturizării interioare, care vorbește despre căutarea acelui loc unde orice întrebare capătă răspuns. Aici recunosc că atenția mea s-a îndreptat către chitara care pare că e într-un duet direct cu vocea lui Doru. Pentru cei care țin minte solo-ul de chitară din „Blue Hotel” al lui Chris Isaak, cam de genul ăla de touch personal vorbesc în cazul ăsta. 

Ca orice om dornic să ajungă „Undeva”, un „Călător” poartă mereu o valiză după el. Geamantanul despre care vorbește Doru aici e plin de amintiri, povești si virtuți. În ciuda cutumei muzicienilor de a vorbi aproape în fiecare piesă despre iubire, atracții sau despărțiri, noul album The Mono Jacks introduce subiectul ăsta abia în piesa șase, din zece. Și nici aici nu e asta ideea principală. E doar un punct din traseul unui „Călător” cu bagajul vieții după el. Mă bucur când unii muzicieni reușesc să integreze într-un album și alte subiecte decât iubirea și suferința din dragoste. 

Totuși, în călătoria unui om e prezentă și iubirea, ceea ce face locul pe album al următoarele piese („Urgent” și „Spune”) perfect justificabil. M-a amuzat că de unde Mono Jacks voiau „1000 de DA” într-unul din cele mai cunoscute hituri, acum vorbesc de „un singur da și o mie de nu”. Vă las pe voi să ascultați albumul și să descoperiți în care din aceste două piese se regăsește versul în cauză. 

Îmi place că filmul celor de la The Mono Jacks se termină cu un final deschis. „Mai stai un pic”, penultima piesă de pe album, vorbește despre cum, în momentele când toate merg aiurea, iar viața o ia razna, merită să râzi în continuare ca nebunul. Pare că, până în punctul ăsta, băieții au atins gradul acela de asumare în care știu să arate degetul oricui le spune că nu pot face ceva și când simt că nu mai pot, lasă vorbă că „Revin imediat”.

Finalul e despre cum viața e un amestec nesfârșit de bune și rele. Despre cum, pe tot traseul existenței, încercăm și uneori reușim, uneori picăm și eșuăm, dar cum oricât de obosiți am fi, tot ne putem spune „Mai stai un pic”. Și dacă nu ai reușit azi, mai e și mâine o zi. Până atunci, relaxează-te, iubește-te așa cum ești și... „Somn ușor!”

Sunt curios cum vi se va părea vouă albumul „Norul Nouă” al celor de la The Mono Jacks. Aici, acum, după ce l-am ascultat, sunt curios de cum se va auzi el live când îl voi asculta la Sala Palatului pe 12 mai. 

Până atunci, dacă eu am avut norocul să ascult discul înaintea voastră, voi, cei din țară, aveți șansa să-i vedeți pe The Mono Jacks înaintea mea, în turneul lor național de promovare care începe chiar azi la Sibiu. 

23 martie - Oldies Pub, Sibiu

24 martie - /Form Space, Cluj

25 martie- Soho Music Hall, Bistrița

31 martie – Doors Club, Constanța

1 aprilie – Daily Pub, Galați

6 aprilie- Legend Pub, Iași

7 aprilie- Berăria Valhalla, Bacău

8 aprilie – Art Rock Cafe, Suceava

20 aprilie – Rockstadt, Brașov

21 aprilie-  Club Touche, Băicoi

12 mai- Sala Palatului, București

foto: Cristina Oltean