Rock News

Incredibila și tragica viață a Lisei Marie Presley (1968-2023)

Lisa Marie Presley a murit la vârsta de 54 de ani, la câteva ore după ce a suferit un stop cardiac în locuința sa din Calabasas, California

Singura fiică a Regelui Rock’n’Roll-ului și a Priscillei Presley a fost găsită fără suflu astă-noapte, în casa în care locuia cu primul ei soț, Danny Keogh. A fost găsită de menajeră, iar până să ajungă ambulanța, Keogh a aplicat manevre de resuscitare. Echipajul de prim-ajutor i-a administrat o doză de adrenalină și au transportat-o la spital, unde medicii au declarat decesul. 

„Cu inima grea trebuie să vă împărtășesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică, Lisa Marie, ne-a părăsit”, a declarat Priscilla Presley. „A fost cea mai pasională, puternică și iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Vă cerem să ne respectați intimitatea în timp ce încercăm să facem față acestei pierderi profunde. Vă mulțumim pentru compasiune și rugăciuni. În acest moment nu vor exista alte comentarii.”

Moartea Lisei Marie vine la doar două zile după ce a fost fotografiată alături de mama ei la gala Globurilor de Aur de la Beverly Hills Hilton, unde Austin Butler a primit premiul cuvenit celui mai bun actor pentru interpretarea tatălui ei, în filmul „Elvis” al lui Baz Luhrmann.

Lisa Marie a dus o viață tumultoasă, plină de suișuri și coborâșuri. A trecut prin patru căsnicii care au iscat controverse a avut probleme mari cu abuzul de substanțe și a trecut prin tragica situație de a pierde unul dintre cei patru copii, pe unicul său fiu, Benjamin Keogh. 

Moartea tatălui ei, Elvis Presley

Ce ar putea fi mai traumatizant pentru un copil mic decât moartea unui părinte? Lisa Marie Presley avea doar nouă ani când l-a găsit pe tatăl ei inconștient pe covor, în reședința lor, Graceland. Ultima dată când îl văzuse în viață fusese cu o noapte înainte, când Elvis a venit în camera fetiței să îi ureze „Noapte bună!”. Impactul emoțional pe care l-a simțit și care, foarte probabil a afectat-o toată viața e greu de imaginat.  Elvis suferise un atac de cord, cel mai probabil provocat de dependența lui de barbiturice, la 42 de ani.


Căsnicia complicată cu Regele Pop-ului, Michael Jackson

Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc pe vremea când Lisa Marie avea doar 7 ani, însă au început să clădească o prietenie, care încetul cu încetul s-a transformat într-o poveste de dragoste, abia în 1992. Cei doi s-au căsătorit la doar 20 de zile de la divorțul ei cu primul său soț, Danny Keogh, cu care făcuse doi copii, pe Riley și Benjamin. 

Mariajul dintre cei doi a fost scurt și extrem de tulburat. Cu un an înainte de nuntă, Michael Jackson era acuzat pentru prima oară de abuz față de copii de către Jordan Chandler. Cazul s-a soluționat în afara instanței, însă a pus multă presiune pe relația celor doi. Lisa Marie susține că a fost „absorbită” crezând că Jackson era o „persoană neînțeleasă”. 

Pe lângă valul de publicitate controversată, Jackson era dependent de diferite substanțe, alt aspect care a îngreunat parcursul relației dintre cei doi. Conform „Daily Mail”, Lisa Marie Presley l-ar fi rugat să aleagă între ea și drogur, iar răspunsul lui a determinat divorțul, după doar doi ani de căsnicie. 

Cei doi au rămas prieteni până în 2005, când Jackson a fost acuzat din nou de abuz. Regele Muzicii Pop a murit în 2009. Lisa Marie a explicat că a fost foarte marcată când a aflat că fostul ei soț a murit în 2009, spunând că „a fost cea mai ciudată zi din viața mea”.


Căsnicia de 107 zile cu Nicholas Cage

După ruperea unei logodne cu John Oszajca, cântăreț și compozitor, Lisa Marie l-a cunoscut pe Nicholas Cage. Tabloidele de la vremea aceea povestesc despre atracția puternică și instantanee dintre cei doi. Însă a fost de foarte scurtă durată, pentru că cei doi nu s-au putut înțelege.

Vorbind cu Larry King în 2003, Lisa a reflectat asupra relației cu starul de la Hollywood, spunând: „Relația părea atractivă, ca și cum am fi putut fi egali. Situații similare, medii similare. A fost unul dintre acele momente în care te căsătorești cu cineva în speranța... Că vei găsi stabilitate în viață, pentru că altfel ar accentua tot ceea ce se petrecea înainte de ceea ce era problematic. Însă relația a avut efectul din urmă, asta e tot”.


Căsnicia cu Michael Lockwood

Aceasta a fost cea mai de durată căsătorie a Lisei Marie, de 10 ani. Michael Lockwood e chitarist și producător de muzică. Cei doi s-au căsătorit în 2006 și împreună au două fete gemene, Finley și Harper. 

Divorțul a fost destul de complicat având în vedere averea enormă pe care o avea Lisa Marie Presley la momentul cununiei. Lockwood semnase un contract prenupțial, însă, la divorț, a cerut în instanță să i se acorde o parte din banii lui Presley. Procesul s-a încheiat în favoarea Lisei Marie. 


Pierderea fiului ei, Benjamin

Unul dintre cele mai grele momente din viața tumultoasă a fiicei lui Elvis a fost când singurul ei fiu, Benjamin Keogh, și-a luat viața la numai 27 de ani, în 2020. În urma tragicului eveniment, s-a retras aproape complet din lumina reflectoarelor. Una dintre primele dăți în care a reapărut în public a fost pentru a sărbători ziua de naștere a lui Elvis împreună cu fiica ei Riley și cu Austin Butler. De asemenea, a participat la un eveniment în Orlando, pe 6 ianuarie, biletele pentru acea seară costând 750 de dolari.


Dependența de droguri

Lisa Marie s-a luptat aproape toată viața cu dependența de droguri. Ea a recunoscut că problemele eiau început în 2003, după ce ani de zile a fost martoră la lupta celor din jurul ei.

În adolescență, abuzul de droguri a dus la admiterea ei la The Castle - un centru scientologic din Hollywood - pentru dezintoxicare.

De asemenea, a fost implicată în procesul actorului Danny Masterson din „That '70s Show” și și-a cerut scuze presupuselor victime ale acestuia, după ce Biserica Scientologică i-a cerut să le convingă pe acuzatoarele sale să nu-l denunțe la poliție.

Conform „Daily Mail”, l-ar fi văzut pe tatăl ei luând „pumni de pastile” și recunoștea „comportamentul haotic” al acestuia spre sfârșitul vieții.

Într-o depoziție din 2017, la un an după ultimul divorț, ea a recunoscut că a făcut abuz de cocaină, opioide, analgezice și alcool.

Lisa Marie a mărturisit că a fost nevoită să meargă la dezintoxicare de mai multe ori, recunoscând că a făcut între trei și cinci stagii într-un centru de tratament mexican.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Foto: Getty