Rock News

Trupa Marsquake lansează al treilea single, "În cerc"

După „Scuze” și „Joacă Murdar”, trupa de metal alternativ Marsquake lansează cel de-al treilea single.

Despre acesta, trupa declară: „Fiecare dintre noi ajunge în anumite părţi ale vieţii să simtă că este blocat într-un cerc vicios din care nu poate scăpa deoarece de fiecare dată ne minţim că “acum o să fie diferit”. Fie că este vorba despre o relaţie toxică, un job stresant sau orice fel de situaţie care se repetă la nesfârşit şi are consecinţe negative, în momentul în care conştientizăm că ne învârtim în cerc simţim nevoia de a ne elibera, dorinţa de a pleca şi de a renunţa la speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi. De foarte multe ori când ne confruntăm cu situaţii grele, deşi ne dorim să fim ascultaţi, simţim că trăim într-o “mare de surzi şi muţi” în care nimeni nu ne aude şi nimeni nu vrea să ne ajute. Astfel, prin versurile piesei În Cerc, Marsquake întruchipează un strigăt după ajutor al unui om care se simte prea ameţit ca să se mai învârtă”.


Compoziţia este semnată de membrii trupei, versurile fiind realizate de Andrei-Tiberiu Gîrd.

Piesa a fost înregistrata în studioul Taine Multimedia, partea de mix şi master fiind asigurată de Mihai Alexandru Dincă.

Gabi Neagu și Ștefan Maidaniuc au înființat formația Marsquake în 2020. La scurt timp li s-a alăturat Romeo Unga la bas, iar Andrei-Tiberiu Gird a definitivat formula, dând voce pieselor deja compuse.

Genul abordat este un mix eclectic de rock alternativ în limba română și influențe post-grunge, metal si electro.

Proveniența numelui Marsquake reprezintă un fenomen nou descoperit și confirmat: prezența cutremurelor marțiene. O caracteristică a acestora este durata ridicată, fiind înregistrate seisme intense, cu o durata de peste o ora și jumătate; intensitate ce se regăsește și în muzica formației.

Marsquake înseamnă:

Gabi Neagu - chitara

Ștefan Maidaniuc - tobe

Romeo Unga - bas / synth / backing vocals

Andrei-Tiberiu Gîrd - voce