Rock News

Freddie Mercury, Ozzy Osbourne, Rob Halford, în clasamentul Rolling Stone al „celor mai mari 200 soliști vocali din toate timpurile”

Ozzy Osbourne (Black Sabbath, Rob Halford (Judas Priest), Axl Rose (Guns N' Roses), Ronnie James Dio, Robert Plant, Chris Cornell sau Steve Perry (ex-Journey) se numără printre vocaliștii rock care au fost incluși în clasamentul revistei Rolling Stone al celor mai mari cântăreți din toate timpurile.

Topul a fost publicat în prima zi a anului și poate fi consultat în întregime aici.

Lista actualizată, care a început în 2008, variază de la Aretha Franklin la Rosalía și alți artiști cunoscuți pentru interpretări remarcabile. De data aceasta, topul exclude voci puternice precum Celine Dion, Pink, Jennifer Hudson, Nat King Cole, Dionne Warwick.

Publicația a anticipat plângerile fanilor care nu ar fi de acord cu alegerile revistei, scriind în introducere: „Înainte de a începe să scorllați (și să comentați), luați aminte că aceasta este lista celor mai mari cântăreți, nu clasamentul celor mai mari voci. Talentul este impresionant; geniul este transcendent”. 

Editorii îți justifică alegerile, spunând că ceea ce a contat a fost nu numai vocea, ci și originalitatea, influența, mărimea discografiei unui artist și amploarea moștenirii lor muzicale.

Cântăreți rock incluși în topul Rolling Stone:

#12 - John Lennon

#14 - Freddie Mercury

#26 - Paul McCartney

#32 - David Bowie

#52 - Mick Jagger

#63 - Robert Plant

#80 - Chris Cornell

#82 - Steve Perry

#105 - Eddie Vedder

#109 - Roger Daltrey

#112 - Ozzy Osbourne

#129 - Rob Halford

#134 - Axl Rose

#165 - Ronnie James Dio

#176 - Iggy Pop

#181 - Bob Seger

#199 - Glenn Danzig