Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Morning Glory

Matinal pe note de chitară

Azi-dimineață la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, ne-a onorat cu prezența Mircea Baniciu și ne-a ajutat să facem ochi pe acorduri de chitară acustică

miercuri, 23 noiembrie 2022

Așa cum realizatory au zis deja de săptămâna trecută, s-a făcut iar miercuri, sau „joia mică” după cum le place lor să o denumească. Au avut un invitat foarte special azi, anume maestrul Mircea Baniciu, care va cânta la Sala Palatului, la concertul „Folk Bun”, de pe 5 decembrie. 

Ca un fan înfocat, Răzvan a depănat amintiri de când l-a întâlnit pe Mircea Baniciu,  de la concertele Transilvania Phoenix sau Pasărea Colibri. A povestit că în tinerețe, pe vremea când avea părul foarte lung, i-a cerut artistului să își ruleze o țigară din tutunul său lângă fântâna de la Universitate. Încă o amintire plăcută a fost concertul de la Brăila, de pe Arena Progresul din 1977. Realizatory au primit în dar un set „Best of Mircea Baniciu” cu trei CD-uri. 

Desigur, Mircea Baniciu ne-a și cântat câte ceva, după ce ne-a recunoscut că e nerăbdător să vină ziua concertului, când vor cânta mai multe nume mari din lumea folkului precum Emeric Imre și Mircea Vintilă.

Dacă nu ați prins emisiunea de dimineață o puteți asculta aici, pe rockfm.ro. 

Rock News

Mai mult
Underwaves, June Turns Black și The Voodoo Child, despre concertul RageHer, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

Underwaves, June Turns Black și The Voodoo Child, despre concertul RageHer, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Solistele trupelor ce vor cânta la RageHer, pe 25 octombrie, la Quantic, alături de organizatoarele evenimentului, au venit la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” pentru a vorbi despre ce ne pregătesc la spectacol!

Irina-Maria Marinescu
vineri, 2 octombrie 2026