Rock News

Crivăț: „Bucovina are un plan ambițios de a a scoate toate albumele trupei în format vinil”

Înaintea concertului de la KIMARO, Crivăț de la Bucovina a vorbit în această dimineață cu Ciprian Muntele la Rock In the Morning despre cele aproape 5 milioane de vizualizări ale melodiei „Spune tu, vânt!” și despre care este stadiul noului album care este pregătit pentru finalul anului.

Întrebat dacă vor serba borna de 5M de vizualizări pe Youtube, Crivăț a răspuns că sigur da și și-a exprimat satisfacția pentru faptul că o piesa de metal ajunge la mase, subliniind că sunt și mulțumiți, și mândri pentru realizare. „Pe de altă parte ar putea fi și un soi de semn că poate-poate începe să se mai îndrepte gustul publicului spre metal. Nu știu dacă o sa revină anii 90 așa cum fusese vremea în care auzeai Morbid Angel la prânz, dar s-ar putea să fie un semn bun”.

Vă lăsăm aici linkul de pe Youtube, să mai facem niște vizualizări:


În ceea ce privește lansarea viitorului album, Crivăț ne-a dat termenul de 16 decembrie, când ar trebui să fie totul gata. De asemenea, Bucovina are un plan ambițios de a a scoate toate albumele trupei în format vinil.

Discuția completă, aici:

Rock In the Morning - invitat Crivăț Bucovina

Rock In the Morning, cu Ciprian Muntele, 00:15:22

Rock In the Morning - invitat Dan Iliescu, Timpuri Noi

Rock In the Morning, cu Ciprian Muntele, 00:11:49

Rock In the Morning - invitat Radu Almășan, Bosquito

Rock In the Morning, cu Ciprian Muntele, 00:18:32

Rock In the Morning - invitat Cristian Popescu, Lupu' cel Rău

Rock In the Morning, cu Ciprian Muntele, 00:13:59


Bucovina este de văzut live în acest week-end la KIMARO 2022, în seara rock de pe 14 august, alături de Bosquito, Timpuri Noi și Lupu' cel Rău.

Foto: Facebook.