Ce nu știam? Care sunt #PieseleVieții lui Ciprian Muntele, cel pe care auziți de luni până vineri, de la 10.00 la 13.00, pe Rock FM. Citiți care sunt piesele care i-au marcat copilăria și care e piesa cu care s-ar trezi zilnic!
Prima melodie pe care ți-o amintești.
Dacă e vorba chiar de prima melodie pe care mi-o amintesc dintotdeauna, asta e „Marrakesh” în varianta Goombay Dance Band. Tocmai am ascultat-o acum, că m-a luat nostalgia, și n-o să te mint, dar sună bine chiar și pentru 2022.
Prima melodie de care te-ai îndrăgostit.
Dragoste de-aia mod intensiv cu fluturi în stomac am avut în scurta mea perioadă de „repăr” când mă prinsese delirul pentru „Ice Ice Baby” a lui Vanilla Ice, dar varianta live din Miami. Făcusem rost de o casetă cu varianta asta din concert, se întâmpla în 91 sau 92.
Primul album pe care l-ai cumpărat.
Am o problemă de memorie aici, dar cred că Snap, albumul „The Power”. Ți-am zis, am avut vreo 3-4 ani în care eu chiar eram convins că sunt „repăr”.
Primul concert la care ai fost.
Cred că în 1985, aveam 5-6 ani, la o terasă din Năvodari, unde a cântat formația Azur. Și de unde tata a plecat cu o halbă de bere, suvenir. Când m-am mutat în București, primul concert a fost Phoenix, la Sala Palatului, la un Unifest. N-am dormit în noaptea aia de fericire.
Melodia care te face să dansezi.
„On Melancholy Hill” de la Gorillaz e una dintre melodiile care mă fac să dansez. Am multe de-astea, păcat că de mult prea puține ori chiar și dansez la propriu. Am spus-o, o repet, lumea ar fi fost un loc minunat dacă oamenii ar fi dansat mai mult.
Melodia care te face mereu să plângi.
Sunt unele melodii care îmi aduc aminte de ai mei și de fericirea aia nealterată din primii ani de viață, împreună cu ei. „Always on My Mind” a lui Elvis Presley, de exemplu, e genul ăla de melodie care mă duce în zonele astea puternic melancolice.
Melodia care nu îți iese din cap.
Am o problemă cu melodiile care nu-mi ies din cap. Ajung să le ascult până la epuizare, până când le storc de energie, iar din momentul ăla aproape niciodată nu mă mai reîntorc acolo cu aceeași intensitate. Trăiesc însă în prezent o excepție. O melodie a celor de la FIRMA, e lansată în 2018, o ascult în continuare pe repeat, e în continuare la fel de bulversantă și care îmi dă încă o emoție profundă și nealterată de timp sau numărul mare de ascultări.
Albumul care ți-a schimbat viața.
„Armaghedonul” celor de la Celelalte Cuvinte. Deja devenisem adolescent, începuseră primele clocote interioare, de la albumul ăsta am știut că nu va mai fi niciodată cale de întoarcere.
Melodia cu care te-ai trezi zilnic.
„L'Enfant Sauvage” de la Gojira. Problema e că pe melodia asta aș și adormi zilnic. E ceea ce eu numesc furie meditativă, adică emoția pe care mi-o dă piesa asta. Care e și ea într-un repeat destul de lung în timp în playlistul de acasă.
Piesa care te definește.
Keith Jaret – „The Köln Concert”. Probabil cea mai bună dovadă transpusă în muzică a faptului că apele liniștite la suprafață sunt adânci.
