Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Dani Filth: Iată care a fost cea mai bună muzică de anul ăsta

Muzicianul ne explică, de asemenea, și care este cea mai bună formație lansată anul ăsta.

luni, 27 decembrie 2021

Ca în fiecare an, și din experiența 2021 am avut câte ceva de învățat – și din lucrurile bune, dar și din cele rele. De asemenea, câteva titluri s-au remarcat în lumea filmului, câteva momente în lumea muzicii... și tot așa. Într-un interviu acordat pentru publicația online Revolver, solistul Cradle Of Filth, Dani Filth, a nominalizat câteva dintre materialele remarcabile, în opinia lui, de anul acesta.

Cel mai bun album al anului, spune el plin de încredere, este chiar cel lansat de Cradle – „Existence Is Futile”. „Un pic îngâmfat, știu, dar hey, voi ați întrebat,” recunoaște artistul. Albumul propriu trupei sale este urmat îndeaproape, completează Filth, de alte două discuri: „Bronx IV” (Bronx) și „Hermitage” (Moonspell).

Nominalizată pentru titlul de „cea mai tare formație are și-a făcut apariția anul ăsta” este Ghosts of Atlantis. „Venind tocmai din țara din care am fost lansați și eu, și Ed Sheeran, avându-l ca membru pe chitaristul din cealaltă trupă a mea, Devilment: Ghosts of Atlantis,” ne informează Dani. Formația combină numeroase elemente ale scenei rock/metal, împrumutate de la grupuri precum Parkway Drive, Dimmu Borgir și Amorphis. Cu toate acestea, povestea spusă de grup este inspirată de mitologia greacă.

Solistul se arată entuziasmat și pentru anul viitor, pentru care are planuri complexe alături de Cradle Of Filth. „Avem o multitudine de spectacole planificate pentru toată lumea, dar în acest moment se află în stadiul de dezvoltare... Așa că, din păcate, nu pot dezvălui date sau locații cu exactitate”.

Foto: Facebook, Dani Filth

Rock News

Mai mult
Underwaves, June Turns Black și The Voodoo Child, despre concertul RageHer, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

Underwaves, June Turns Black și The Voodoo Child, despre concertul RageHer, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Solistele trupelor ce vor cânta la RageHer, pe 25 octombrie, la Quantic, alături de organizatoarele evenimentului, au venit la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” pentru a vorbi despre ce ne pregătesc la spectacol!

Irina-Maria Marinescu
peste o oră