Rock News

Bad Wolves va lansa albumul „Dear Monsters” în octombrie

Bad Wolves va lansa al treilea album de studio, „Dear Monsters”, pe 29 octombrie, prin Better Noise Music. LP-ul servește ca prezentare oficială a noului solist Daniel "DL" Laskiewicz, a cărui adăugare în trupă a fost anunțată la începutul acestui an.

„Dear Monsters” este precedat de single-ul principal „Lifeline”, pe care trupa l-a lansat de curând.

Laskiewicz are o carieră impresionantă în ultimii 15 ani, în special ca membru fondator și chitarist principal al trupei de metalcore The Acacia Strain in care a fost membru în 2001 până în 2013. Ca compozitor și producător talentat, de asemenea, a lucrat la proiecte cu All That Remains, For the Fallen Dreams și a colaborat cu Bad Wolves la albumul lor de studio „Nation” din 2019, de unde a început relația creativă cu trupa.

Bad Wolves sunt conduși de bateristul John Boecklin, care și-a onorat angajamentul față de fanii formației, continuând actiitatea grupului după plecarea solistului Tommy Vext, în ianuarie 2021.

La plecare, Vext a susținut că opiniile sale politice conservatoare au cauzat o schismă ireconciliabila cu colegii săi de trupă și cu casa lor de discuri, Better Noise și că el a simțit că părăsirea trupei a fost singura opțiune.

Mai recent, Vext a fost acuzat de agresiune de către o fostă iubită.