Rock News

Dead Sara anunță lansarea discului „Ain't It Tragic”

Noul album va ajunge la urechile publicului luna asta, iar primele două piese - „Heores” și „Hands Up” - sunt deja disponibile.

După mai mult de șase ani de la lansarea ultimului album complet și în jur de trei ani de la apariția celui mai recent EP, americanii de la Dead Sara revin cu vești despre un nou album de studio, ne atrage atenția Loudwire. Noul disc al muzicienilor ne va ajunge la urechi luna asta, însă ne putem bucura deja de două melodii extrase de pe material – „Heores” și „Hands Up”. Ambele cântece pot fi ascultate mai jos, în cazul în care vrei să îți faci o idee despre ce te așteaptă.

„În timp ce ne afundasem în creația albumului ăstuia, în mijlocul pandemiei, nu aveam altceva de făcut decât să scriem și să înregistrăm muzică,” spune solista Emily Armstrong. „În mijlocul a tot ceea ce se întâmpla în lume […], am lăsat să se întâmple ce avea să se întâmple... și ne-am pierdut mințile,” continuă ea.

Noul album al grupului, „Ain't It Tragic”, va apărea pe piață la data de 17 septembrie și ne va aduce unsprezece melodii, după cum urmează (via Heavy Consequence):

  1. Starry Eyed
  2. Good Times
  3. All I Know Is That You Left Me For Dead
  4. Hypnotic
  5. Heroes
  6. Hands Up
  7. Lover Stay Wild
  8. Gimme Gimme
  9. Lights Out!
  10. Uninspired
  11. Losing My Mind

Foto: Facebook, Dead Sara