Rock News

Slipknot anunță turneul „Knotfest Roadshow” pentru toamna asta

Începând cu luna septembrie, Slipknot vor pleca la drum alături de Killswitch Engage, Fever 333 și Code Orange.

Listei artiștilor care plănuiesc să plece deja în turneu anul ăsta se adaugă acum și Slipknot, după cum ne atrag atenția cei de la Metal Hammer. Muzicienii americani vor pleca la drum la sfârșitul lunii septembrie, urmând să susțină douăzeci și cinci de spectacole live.

„Având în vedere că lumea se deschide,” declară solistul Corey Taylor, „este momentul să redevenim entuziasmați de VIAȚĂ. Să revenim la VIAȚĂ. Turneul ăsta se întrevede de mult timp și sperăm că sunteți la fel de entuziasmați să îl vedeți cât suntem noi de entuziasmați să îl susținem,” continuă muzicianul.

După atâta timp de planificare, bineînțeles că artiștii nu vor urca pe scenă în cadrul turneului „Knotfest Roadshow 2021” singuri. Slipknot vor împărți scena cu formații cu greutate în lumea rock/metal: Killswitch Engage, Fever 333 și Code Orange.

Foto&Poster: Instagram, Slipknot