Rock News

Alice Cooper a încercat primele sale droguri la îndemnul lui Jimi Hendrix

Iată ce are solistul de spus despre momentul respectiv, dar și despre cea mai neplăcută experiență a sa cu drogurile.

Chiar și persoanele pe care le admirăm de la distanță și cărora le oferim statut de „legendă” sunt oameni și găsesc diverse modalități de a se distra și a se relaxa, iar povestea care ne aduce aminte de acest mic detaliu vine din partea solistului Alice Cooper.

Într-un interviu acordat de muzician pentru „The SDR Show” și preluat de publicația online Ultimate Guitar, artistul povestește despre primul său contact cu drogurile, acesta fiind facilitat de nimeni altul decât Jimi Hendrix.

Primul meu drog a fost iarba, și eram cu Jimi Hendrix,” relatează Cooper. „Eram acolo după spectacol. Am mers să îi văd. Și eram doar o trupă de liceu. Dar ne-au zis «Hei, hai sus, în camera de hotel»,” își amintește artistul. Jimi i-a oferit jointul, apoi a băgat un bănuț în pat pentru a porni vibrațiile, pretinzând că se află într-o navă spațială.

Alice povestește, însă, și despre cea mai nefericită experiență a sa cu drogurile – în Detroit, cu ceea ce era probabil THC cristalizat. „Era cam ora patru dimineața. Mi-am recăpătat cunoștința. Și am crezut că era o chestie de tip Jim Jones,” spune el, explicând că avea senzația că toată lumea din jurul lui murise.

Alice Cooper a revenit cu albumul solo cu numărul douăzeci și unul „Detroit Stories”, la sfârșitul lunii februarie.

Foto: Facebook, Alice Cooper