Rock News

Evanescence revin cu melodia „Better Without You”

Noul album al americanilor, „The Bitter Truth”, urmează să fie lansat în mai puțin de o lună.

Deși noul album semnat Evanescence, „The Bitter Truth”, urmează să apară peste numai trei săptămâni, se pare că formația a decis să ne facă așteptarea mai ușoară. Astfel, după cum ne atrag atenția cei de la Alternative Press, americanii le-au oferit fanilor oportunitatea de a se bucura de încă o piesa extrasă de pe disc – „Better Without You”. După cum te-am obișnuit deja, cântecul poate fi ascultat mai jos.

Chiar mai mult decât atât – un videoclip neoficial cu versuri a fost creat de unul dintre fanii formației, iar rezultatul este unul incredibil. Și acesta poate fi urmărit mai jos.

Dacă nu îți satisface setea de material nou semnat Evanescence, să știi că asta nu este prima melodie extrasă de pe „The Bitter Truth” care ajunge la urechile fanilor – până acum, am avut oportunitatea de a ține pe repeat cântecele „Wasted on You”, „The Game Is Over” și „Use My Voice”, cel din urmă fiind folosit și într-o campanie care îndemna cetățenii americani să iasă la vot.

Cel de-al cincilea album Evanescence va apărea pe piață la data de 26 martie, iar dacă vrei să-ți iei de-o grijă, o comandă în avans poate fi plasată aici.