Rock News

Serj Tankian susține că System Of A Down poate continua dacă există înțelegere între membri

„Vom vedea ce se va mai întâmpla. Atmosfera este una foarte pozitivă,” spune solistul.

De la ultimul album lansat de System Of A Down, mult timp a trecut – mai exact, în jur de șaisprezece ani. Anul trecut, însă, muzicienii ne-au oferit posibilitatea de a spera la un disc nou datorită faptului că și-au pus deoparte neînțelegerile și diferențele de viziune pentru a lansa două melodii în scop caritabil.

Fanii au fost dezamăgiți, ulterior, să audă că proiectul ăsta nu înseamnă că trupa își va reveni, dar Serj Tankian pare mai optimist decât colegii săi. Într-un interviu acordat pentru Zane Lowe și preluat de publicația online Loudwire, muzicianul a declarat că nu vede de ce membrii System Of A Down nu ar continua să lucreze împreună atâta timp cât există înțelegere între ei.

„Evident, avem piese care nu sunt neapărat socio-politice și sunt distractive, și tot soiul de alte chestii,” spune Serj. „Cred că atunci când am făcut asta, am făcut-o foarte bine,” declară el referitor la „Protect the Land” și „Genocidal Humanoidz”, cele două piese lansate anul trecut. „De data asta, a fost excepțional în sensul ăsta, nu vreau să ne laud sau ceva. Faptul că am folosit (n.r. melodiile) cu exactitate, pe post de armă, fără regrete, asta și trebuia să facem”.

Artistul mărturisește că este mândru de proiect, iar viitorul nu poate fi prevăzut. „Vom vedea ce se va mai întâmpla. Atmosfera este una foarte pozitivă. Atâta timp cât suntem pe aceeași lungime de undă, putem continua să facem lucruri,” spune Tankian.