Rock News

Danny Worsnop (Asking Alexandria) a lansat un cover după hitul „Back To Black”

„Am vrut să îmi rezerv niște timp pentru a aduce un omagiu câtorva piese și câtorva artiști pe care îi iubesc și care mă inspiră,” a mărturisit Worsnop despre inițiativă.

Solistul britanicilor de la Asking Alexandria, Danny Worsnop, a decis că după efortul depus pentru propriul album solo și discul pe care abia l-a lansat alături de formația sa, merită să se răsfețe cu un cover. Astfel, muzicianul ne-a oferit propria variantă a celei mai cunoscute melodii lansate de Amy Winehouse, „Back To Black”.

„Am vrut să îmi rezerv niște timp pentru a aduce un omagiu câtorva piese și câtorva artiști pe care îi iubesc și care mă inspiră, iar Amy Winehouse face asta din belșug,” a declarat muzicianul în descrierea clipului. „Sufletul și transparența muzicii ei au fost mereu ceva ce m-a atras și am petrecut o zi superbă în personajul ei refăcând și reimaginând una dintre cele mai reușite materiale ale ei cu propriul meu twist”.

De producție s-a ocupat chiar solistul, ajutat de Jim Kaufman, cel din urmă fiind și cel pe mâinile căruia a fost lăsat mixajul.

Worsnop a revenit cu cel de-al doilea album solo, „Shades of Blue” în luna mai a anului trecut, iar astăzi a apărut și cel mai recent album la care a lucrat alături de colegii de la Asking Alexandria, „Like A House On Fire”.